USR Țicleni

USR Țicleni USR Țicleni

Adevărul despre banii pierduți din PNRR este simplu 👉 cei 3 miniștri PSD ai Muncii - Marius Budăi, Simona Bucura-Oprescu...
03/09/2026

Adevărul despre banii pierduți din PNRR este simplu 👉 cei 3 miniștri PSD ai Muncii - Marius Budăi, Simona Bucura-Oprescu și Florin Manole - au pierdut 770 de milioane de euro pentru România.

‼️ Nu, banii nu au fost pierduți în 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟲. Termenul pentru depunerea legii salarizării nu a fost 31 august 2026, ci 𝟯𝟬 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯, când la Ministerul Muncii era nimeni altul decât Marius Budăi!

👉 La începutul lui 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯, Marius Budăi promitea că finalizează draftul până la 15 iulie, iar apoi, între 15 iulie și 1 septembrie. „Pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii”, declara el, cu subiect și predicat, la vremea respectivă. Legea nu este adoptată, jalonul rămâne neîndeplinit și ajunge ulterior să fie renegociat și reformulat în cadrul revizuirilor PNRR.

👉 A urmat colega sa de partid Simona Bucura-Oprescu care, în 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟰 spunea, că ”obiectivul nostru principal este să finalizăm corect și la timp această lege. În acest moment, din punctul de vedere al Ministerului Muncii, suntem foarte-foarte bine pregătiți și partea tehnică este deja făcută”. Ghici ce! Când a plecat din minister nu a lăsat nimic în urmă. Nici măcar un draft de lege.

👉 Memorabilă e și replica lui Marcel Ciolacu, cel care spunea în 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟰 că “doar un inconștient face o lege a salarizării în plină campanie electorală”. Așa că... ne vedem mai încolo, că nu arde, noi avem alegeri!

Măcar Florin Manole, ultimul ministru PSD al Muncii înainte ca PSD să rupă guvernarea, a lăsat ceva când a plecat: un draft de lege, dar care majora costurile cu salariile cu peste 15 miliarde de lei. Că doar nu dădea de la el.

🤷‍♀️ Patru ani de promisiuni, zero reformă, zero rezultate. În august a venit și nota de plată. Tot ce vedeți acum este mașina de zgomote a PSD încercând să acopere adevărul.

🔓 Un proces important pentru spitalele din România, blocat de prea mult timp, a fost deblocat. 👇✌️ După 3 luni de muncă,...
03/09/2026

🔓 Un proces important pentru spitalele din România, blocat de prea mult timp, a fost deblocat. 👇

✌️ După 3 luni de muncă, echipa condusă de Venera Copăescu (USR), președinta ANMCS*, a pus în transparență decizională proiectul noilor standarde pentru acreditarea spitalelor – Ciclul III – și metodologia de evaluare și acreditare.

Poate părea un subiect tehnic, dar efectele sunt cât se poate de concrete: 𝘀𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝗲𝗹𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝘀̦𝗶 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮 𝗮𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝘂𝗽𝗮̆ 𝘀𝘁𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲, 𝗮𝗱𝗮𝗽𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺𝘂𝗹 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝗹 𝘀̦𝗶, 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲, 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝘀̦𝗶 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗮𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿.

„Când am preluat conducerea ANMCS, acest proces era blocat. Au fost multe obstacole, dar am refuzat să accept că «nu se poate»”, spune Venera Copăescu.

Urmează observațiile din perioada de transparență, eventualele ajustări și adoptarea noilor standarde.
___

ANMCS ➡️ Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. Practic, este instituția publică care se ocupă, între altele, de evaluarea și acreditarea unităților sanitare și de 𝘀𝘁𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗱𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗮 𝗽𝗮𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 după care acestea sunt evaluate.

👍 Miniștrii USR s-au asigurat că 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗥𝗥 𝗮𝗳𝗹𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗼𝗿𝗱𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗼𝗿 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗶̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁𝗲 și că vocea Româ...
01/09/2026

👍 Miniștrii USR s-au asigurat că 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗥𝗥 𝗮𝗳𝗹𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗼𝗿𝗱𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗼𝗿 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗶̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁𝗲 și că vocea României contează în viitoarele negocieri pentru banii europeni. 🇪🇺

Asta înseamnă să pui umărul la dezvoltarea României: să rămâi pe poziții atunci când e greu, nu să fugi de responsabilitate.

📅 Pe 5 mai, PSD și AUR au dat jos Guvernul printr-o moțiune de cenzură. Au crezut că opresc reformele și că vor bloca modernizarea României cu bani europeni.

N-a fost așa. Miniștrii USR au rămas la muncă și și-au văzut de treabă. Iar pe 31 august, la termenul-limită european pentru PNRR, au dus la capăt exact ce au promis.

Fiecare țintă atinsă sau depășită înseamnă bani care rămân în România, nu penalități. Concret, bilanțul ultimelor luni arată așa:

𝗗𝗶𝗮𝗻𝗮 𝗕𝘂𝘇𝗼𝗶𝗮𝗻𝘂 ➡️ „La Ministerul Mediului, toate țintele din investiții sunt realizate”, a anunțat Diana Buzoianu, care a găsit la preluarea mandatului proiecte întârziate și neglijate.

✅ 12 fabrici de reciclare finalizate, față de ținta de 9 – 133%
✅ 20.700 de hectare împădurite, față de ținta de 20.000
✅ 109 pepiniere silvice, față de ținta de 90
✅ 297 km de rețele de apă și canalizare, față de ținta de 288 km
✅ Sute de centre de colectare cu aport voluntar și mii de insule ecologice digitalizate

𝗥𝗮𝗱𝘂 𝗠𝗶𝗿𝘂𝘁̦𝗮̆ ➡️ La Ministerul Apărării: 25 de proiecte PNRR, în valoare de 400 de milioane de lei, finalizate la termen.

Tot Radu Miruță a salvat de la eliminare proiectul de automatizare a proceselor din administrația publică, aflat în întârziere de ani de zile. Rezultat: jalonul a fost îndeplinit în proporție de 138% – 25 de instituții digitalizate, în loc de 18 planificate –, cu impact estimat asupra a 1,8 milioane de români.

La Transporturi, bilanțul arată 5 miliarde de euro absorbite prin PNRR:

✅ peste 250 km de autostradă finalizați
✅ aproape 200 km de magistrale feroviare modernizate
✅ 500 km de cale ferată reînnoită
✅ peste 50 de locomotive și 65 de vagoane modernizate
✅ 122 de puncte negre eliminate de pe drumurile naționale

Tot Radu Miruță s-a asigurat că loturile de autostradă rămase fără finanțare din cauza achizițiilor publice gestionate defectuos în cei aproape patru ani în care Sorin Grindeanu a condus Ministerul Transporturilor – precum Autostrada Ploiești–Focșani (A7), scoasă din PNRR în 2025 – au fost totuși duse la capăt și date în circulație, cu fonduri redirecționate prin alte programe europene.

Rezultatul contează mai mult decât eticheta din dosar.

𝗜𝗿𝗶𝗻𝗲𝘂 𝗗𝗮𝗿𝗮̆𝘂 ➡️ Niciun proiect gestionat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului nu a fost eliminat în urma renegocierilor cu Comisia Europeană, iar în 2026 s-au făcut plăți de peste 515 milioane de lei din PNRR pentru digitalizare.

La Turism, prin apelul PNRR dedicat organizațiilor de management al destinației, au fost finanțate 41 de proiecte locale, cu aproape 41 de milioane de lei.

𝗢𝗮𝗻𝗮 𝗧̦𝗼𝗶𝘂 ➡️ Ministerul Afacerilor Externe era exclus din PNRR, dar Oana Țoiu a introdus ministerul în programul de digitalizare, implementat integral.

Miza pentru România sunt următoarele planuri de reforme și finanțări europene, parte din bugetul UE 2028–2034, a cărui negociere este coordonată de MAE și decisă la nivelul Consiliului.

Oana Țoiu a prezentat la Bruxelles poziția celor 16 țări prietene ale coeziunii: pentru un buget ambițios, protejarea finanțărilor pentru coeziune și agricultură, acces susținut pentru companiile și IMM-urile din România la fondurile europene și recunoașterea costurilor crescute de apărare și de protecție a granițelor UE pe teritoriul nostru.

___

În timp ce PSD și AUR jucau jocuri de culise, miniștrii USR își vedeau de treabă: miliarde de euro salvate, proiecte finalizate, ținte atinse sau depășite.

Pentru că așa arată guvernarea responsabilă.

🤌 USR și-a asumat misiunea de a moderniza și reforma România. Și suntem serioși și dedicați. 𝗨𝗦𝗥 𝗹𝗶𝘃𝗿𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗿𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝗲.

31/08/2026

‼️ Cel mai amplu program de modernizare a României din ultimii 30 de ani, PNRR, se încheie astăzi. 🛑

Rezultatele sunt vizibile în țară, însă multe investiții au fost pierdute pentru că nu am avut miniștri preocupați să folosească eficient fiecare euro în interesul cetățenilor.

Din 1.800 de zile de PNRR, PSD a fost la guvernate 87% din timp. Rezultatul? Tăieri masive în Transporturi, Sănătate și Educație față de planul inițial.

În 2021, bugetul aprobat de Comisia Europeană era de 29 miliarde €. Astăzi, valoarea PNRR a scăzut cu 9 miliarde € - bani tăiați din cauza întârzierilor și a dezinteresului.

În plus, riscăm să pierdem alte sume uriașe din cauza reformelor ratate (cum este Legea Salarizării, unde sunt în joc până la 770 milioane €, reformă pe care miniștrii PSD au refuzat timp de 5 ani să o finalizeze).

📌 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗴𝗲𝘀𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 𝗣𝗡𝗥𝗥 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮̆?
Din cele 1.800 de zile de implementare:
✓ Guvernul Câțu: 59 de zile (după înlăturarea USR de la guvernare)
✓ Guvernele PSD-PNL (Ciucă, Ciolacu): 1.306 zile
✓ Guvernul Bolojan: 435 de zile (inclusiv perioada de interimat)
👉 În tot acest timp, PSD a fost la guvernare 1.574 de zile (87% din timp).

Miliardele de euro pierdute înseamnă proiecte la care România a renunțat oficial. Concret, iată ce investiții s-au pierdut pe cele 3 domenii majore:

TRANSPORTURI 💰 Bugetul inițial de 7,62 miliarde € a scăzut până în 2026 la 5,45 miliarde € (-2,1 miliarde €).

✓ Autostrăzi: -247 km

Inițial aveam finanțare pentru 429 km de autostradă, iar acum au mai rămas doar 182 km (A7 Focșani–Pașcani și A1 Marginea–Holdea) - și nici aceștia nu vor fi gata în totalitate până la termen. Au fost scoase din PNRR tronsoane din Autostrada Unirii A8 (59 km), A3 Nădășelu–Poarta Sălajului (42 km) și A7 Ploiești–Focșani (146 km). ⚠️ Cauza: Licitații întârziate și proceduri de achiziție cu probleme în mandatul ministrului Sorin Grindeanu.

În urma renegocierilor din 2026, echipa de la Ministerul Transporturilor condusă de Radu Miruță a reșit să obțină acordul Comisiei Europene ca România să poată deconta lucrările realizate la autostrăzi până la 31 august, proporțional cu progresul din teren. Astfel, dacă unele sectoare nu sunt finalizate 100%, nu vom pierde automat fondurile europene pentru munca deja executată.

✓ Căi ferate: -1.008 km

Inițial aveam finanțare pentru 2.851 km, dar au mai rămas doar 1.843 km. Au fost tăiate complet proiectele de electrificare a liniilor Constanța–Mangalia și Videle–Giurgiu (110 km).

👤 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝘀 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿: Sorin Grindeanu (PSD: 25 nov 2021 – 23 iun 2025), Ciprian Șerban (PSD: 23 iun 2025 – iul 2026), Radu Miruță (USR, interimar: iul 2026 – prezent).

SĂNĂTATE 💰 Bugetul inițial de 2,45 miliarde € a scăzut până în 2026 la 1,33 miliarde € (-1,1 miliarde €).

✓ Spitale publice: - 18 spitale

Inițial, PNRR prevedea fonduri pentru 25 de spitale noi sau modernizate, însă au mai rămas doar 7. Bugetul a fost tăiat de la 1,95 miliarde € la doar 501 milioane €. ⚠️ Cauza principală: Selecția întârziată a proiectelor sub mandatul ministrului Alexandru Rafila.

✓ Dotări de cabinete și prevenție: Caravanele mobile pentru screeningul cancerului mamar și de col uterin au fost eliminate complet. Cele 119 cabinete de planificare familială au fost tăiate din plan, iar din cele 200 de centre medicale rurale prevăzute inițial au mai rămas doar 78 (-61%).

👤 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝘀 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗦𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶: Alexandru Rafila (PSD: 25 nov 2021 – 23 iun 2025), Alexandru Rogobete (PSD: 23 iun 2025 – aug 2026), Cseke Attila-Zoltán (UDMR, interimar: aug 2026 – prezent).

EDUCAȚIE 💰 Bugetul inițial de 3,60 miliarde € a scăzut până în 2026 la 2,79 miliarde € (-813 milioane €).

✓ Școli renovate și infrastructură educațională

Finanțarea pentru renovarea clădirilor școlare s-a diminuat de la 300.000 m² la doar 18.289 m² (-94%). Din cele 10 campusuri de învățământ dual s-a renunțat la jumătate (au rămas 5), iar investițiile pentru liceele agricole (20.000 de elevi beneficiari) au fost anulate definitiv. Ținta pentru infrastructură universitară - locurile de cazare, cantinele și spațiile de recreere au fost reduse la jumătate: de la 45.275 la doar 22.628 de locuri.

👤 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝘀 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗲𝗿𝘂𝗹 𝗘𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶: Sorin Cîmpeanu (PNL: 23 dec 2020 – 29 sept 2022), Ligia Deca (susținută de PNL: 3 oct 2022 – 22 dec 2024), Daniel David (independent: 23 dec 2024 – mar 2026), Mihai Dimian (independent: mar 2026 – prezent).

PNRR nu a fost o lipsă de bani puși la dispoziție de UE pentru modernizarea României. Pe lângă fonduri europene, România are nevoie de politicieni responsabili, care să-și dorească cu adevărat o țară dezvoltată și o viață mai bună pentru români.

📢 Azi, USR și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară care va începe de mâine, 1 septembrie...
31/08/2026

📢 Azi, USR și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară care va începe de mâine, 1 septembrie. Iată-le:

✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃-𝘁𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹𝗮̆.
Statul trebuie să înceapă o reorganizare prin comasarea localităților prea mici pentru a se susține, dar și o comasare a județelor, iar la reducerea cheltuielilor cu propria funcționare poate contribui și digitalizarea serioasă a accesului la servicii publice.

✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝘀𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗲𝗰𝗿𝗲𝘁𝗲.
Rapoartele de activitate ale serviciilor secrete trebuie discutate în Parlament pentru a exista un control civil real, nu doar de formă; limitarea la maximum 2 mandate a câte 4 ani pentru toți șefii serviciilor secrete, alături de interdicția angajaților serviciilor secrete de a lucra în consultanță după încetarea activității.

✅ 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮𝗶𝗺𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮𝗰𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗰𝘂 𝗻𝗼𝗿𝗺𝗮̆ 𝗽𝗮𝗿𝘁̦𝗶𝗮𝗹𝗮̆.
Supraimpozitarea contractelor de muncă ale oamenilor cu cele mai mici venituri trebuie încetată imediat.

✅ 𝗣𝗿𝗼𝘁𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗼𝗻𝗹𝗶𝗻𝗲.
Mai puțin timp în fața ecranelor, mai mult timp pentru socializarea reală, protecție sporită față de prădătorii online.

✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗮𝗹𝗮̆.
Mai multă putere pentru oameni prin alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi, dar și reducerea numărului de parlamentari.

✊ În plus, USR va insista pentru 𝗺𝗼𝗱𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗟𝗲𝗴𝗶𝗶 𝗔𝗡𝗜 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗹𝗲𝗴𝗶𝘀𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻𝗮̆ 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝗽𝗲𝗿𝗺𝗶𝘁𝗲 𝘀𝗮𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶 𝗿𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲.

Ne dorim ca 770 de milioane de euro să nu fie pierduți pentru o răzbunare politică a PSD ce încalcă limitele statului de drept și libertatea timișorenilor de a alege.

👉 Și, nu, tot nu vom vota un guvern PSD sau care să conțină surogați PSD.

Vinerea ca hoții. 📞 Lia. 10 legi USR pentru o Justiție dreaptă.10 rapoarte de respingere în Comisia Juridică votate pe b...
28/08/2026

Vinerea ca hoții. 📞 Lia.

10 legi USR pentru o Justiție dreaptă.
10 rapoarte de respingere în Comisia Juridică votate pe bandă rulantă.

Într-o ședință anunțată peste noapte, în plină vacanță parlamentară, PSD și AUR au votat împotriva proiectelor USR care ar fi însemnat:

❌ oprirea schimbării judecătorilor din completuri pentru ca dosarele să nu fie reluate de la zero;
❌ măsuri împotriva tergiversării dosarelor până la prescripție;
❌ concursuri reale și promovări pe merit;
❌ transparență și reprezentare corectă în CSM;
❌ limitarea intervențiilor discreționare ale șefilor din parchete;
❌ revenirea la DNA a anchetelor privind corupția magistraților.

Ce au ales să apere?

Un sistem oligarhic, controlat de un grup restrâns, în care numirile se fac politic, judecătorii pot fi schimbați din completuri, iar marile dosare riscă să moară prin prescripție.

Un vot pentru o justiție captivă. Dar așa e când pentru PSD-AUR contează doar puterea telefonului Liei Savoanea, nu puterea legii.

Legile urmează să fie votate în plenul Camerei Deputaților, urmând votul Senatului.

Vom continua lupta în Parlament pentru o Justiție independentă, transparentă și dreaptă pentru toți.

Să punem puțin lucrurile în balanță: ieri, România a pierdut 770 de milioane de euro pentru că PSD nu și-a făcut de 3 an...
27/08/2026

Să punem puțin lucrurile în balanță: ieri, România a pierdut 770 de milioane de euro pentru că PSD nu și-a făcut de 3 ani treaba cu legea salarizării la Ministerul Muncii. Tot ieri, România a primit 2,5 miliarde de euro din SAFE pentru că alți oameni ne-am făcut bine treaba.

Radu Miruţă, ministrul USR al Apărării:

“Am scris proiecte care au fost aprobate printre primele și am făcut toți pașii procedurali necesari ulterior, într-o Românie încă sufocată de birocrație.

Atunci când se dorește, când se muncește pentru asta, se poate!

România a primit ieri prima tranșă, în valoare de 2,5 miliarde de euro, din Programul SAFE. Suma reprezintă 15% din alocarea totală de 16,68 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură strategică de care beneficiază țara noastră prin instrumentul de apărare „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE).

Sunt bani care intră în bugetul nostru, reprezintă o veste foarte bună și țin să le mulțumesc încă o dată zecilor de oameni care au muncit la foc continuu pentru ca, într-un timp scurt, să realizăm ceea ce nu se realizase în câțiva ani.

Ministerul Apărării este, la această oră, în grafic cu plățile asumate. În lunile august și septembrie, a plătit și va face plăți de aproximativ 800 de milioane de euro pentru a începe construcția capacităților care vor produce în România sau pentru a plăti tehnica pe care am contractat-o, conform aprobărilor Parlamentului și CSAT.

Mai exact, MApN plătește și va plăti în aceste zile pentru radare, elicoptere, muniție, nave de patrulare, mașini de luptă ale infanteriei (MLI), sisteme antidronă, Skynex, Skyranger și Millennium.

Armata Română are nevoie de dotări moderne, iar împreună cu colegii mei m-am asigurat că facem toate demersurile necesare pentru ca aceste lucruri să se întâmple rapid, revigorând în același timp o parte importantă din industria noastră de apărare.

România are o voce puternică în Europa, dar de seriozitatea noastră depinde cât de puternic se aude această voce.

România are un potențial fantastic, dar de noi depinde să nu-l risipim.”

Radu Miruţă: „Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi legea sala...
27/08/2026

Radu Miruţă: „Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi legea salarizării unitare, ci incapacitatea noastră de a genera o astfel de lege care să corecteze nedreptățile din sistemul de stat.

Să fie limpede: legea trebuia făcută din 2023 și judecați dumneavoastră cine au fost miniștrii Muncii care aveau această sarcină.

PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme. A trântit fără niciun plan un guvern, a blocat reforme, a avut miniștri care nu s-au atins de legea salarizării, a votat incompatibilitatea aleșilor locali și după, în 24 de ore, a avut grijă să-i scape, a făcut o lege să își scoată din joc un adversar politic și ne-a arătat clar că nu poate să facă nimic bine pentru cetățeni, doar interesul de partid e important.

Europa aia despre care unii spun că e rea ne-a pus la dispoziție 30 de miliarde să ne facem curat în propria casă. Fiecare euro neluat este dovada clară că nouă nu ne place curățenia în casă.”

26/08/2026

Cristian Seidler., purtător de cuvânt USR: “E fals cǎ România avea de ales între 770 de milioane de euro și stingerea luminii democratice - la Legea ANI retroactivǎ cu suprapedeapsǎ politicǎ mǎ refer.

Legea trebuia respinsǎ și adoptatǎ una nouǎ, curǎțatǎ de tendințe dictatoriale nedemocratice, aşa cm a fost depusǎ de USR.

Dar PNL şi UDMR au închis ochii folosindu-se de un pretext convenabil lor. De la ceilalți nu aveam pretenții. Istoria va consemna cine a apăsat butonul.”

USR a depus o NOUĂ Lege ANI, curată și fără abuzuri. Este șansa de a salva banii din PNRR și statul de drept. Forma muti...
25/08/2026

USR a depus o NOUĂ Lege ANI, curată și fără abuzuri. Este șansa de a salva banii din PNRR și statul de drept.

Forma mutilată a Legii ANI în Camera Deputaților este o bombă cu ceas: încalcă normele europene și pune în pericol direct miliardele de euro destinate României. Riscăm nu doar blocarea PNRR, ci și sancțiuni drastice la nivel european, exact cm s-a întâmplat în cazul Ungariei lui Viktor Orban.

Parlamentarii noștri au depus o nouă inițiativă legislativă ca plasă de siguranță pentru România. Suntem într-o cursă contra cronometru, dar până luni avem timpul necesar să adoptăm o lege integră și conformă cu normele europene.

📢 Sorin Șipoș, liderul senatorilor USR: Facem apel la celelalte partide să voteze o lege curată, pentru a nu fi puși în situația de a pierde fondurile din PNRR. Speranța noastră este ca, în acest ultim ceas, responsabilitatea parlamentarilor să se materializeze într-un vot pe o lege curată.

Noua lege ANI propusă de USR nu produce efecte retroactive, respectă deciziile Curții Constituționale, digitalizează procedurile și întărește ANI și respectă angajamentele asumate prin PNRR.

Banii europeni nu trebuie sacrificați pe altarul meciurilor politice! Solicităm vot de urgență pentru proiectul USR!

Address

Oras Țicleni
Ticleni

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when USR Țicleni posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share