OFSD Timișoara

OFSD Timișoara OFSD Timisoara

02/09/2026

LE: Am văzut mesajul transmis de Primăria Timișoara. Am înțeles că nu e nevoie de bani și ca doar incompetența a făcut să ajungem în situația de azi. Nu e nicio problemă. Dacă cei de la PMT se răzgândesc, noi suntem aici pregătiți să ajutăm.

La doar o zi după ce reprezentanții USR ne explicau că Timișoara nu are nevoie de stadionul Dan Păltinișanu, Primăria Timișoara ne-a solicitat suplimentarea celor 20 de milioane de lei prevăzuți în parteneriatul pe care l-am făcut pentru finalizarea construcției stadionului Eroii Timișoarei. Vom convoca o ședință a Consiliului Județean, care va avea loc marți, pentru suplimentarea sumei inițiale cu încă 1.020.000 de lei pentru că dincolo de disputele politice, primează interesul orașului.

Timișoara avea nevoie de o astfel de investiție, Poli la fel. Acestea au fost motivele pentru care am decis să ne implicăm. Ne-am dorit să ajutăm la finalizarea mai rapidă a proiectului care stagna de prea mult timp. Situația la zi este următoarea: se pregătește montarea gazonului, a scaunelor și se lucrează la finisaje. Se speră ca până la finalul acestui an, după obținerea tuturor avizelor și a omologării, Poli să joace aici meciurile de pe teren propriu. Asta până când stadionul mare va fi finalizat și Poli se întoarce, în sfârșit, acasă.

01/09/2026

Roxana Iliescu, consilier local PSD, este invintată în emisiunea Drumul Bun cu Nadia Iucu, la Tele Europa Nova.

31/08/2026
31/08/2026
14/08/2026
11/08/2026

Facem primul pas pentru construirea unei clădiri iconice în zona zero a Timișoarei, acolo unde acum funcționează parcarea Consiliului Județean Timiș.

Am lansat astăzi licitația pentru realizarea proiectului viitorului centru multifuncțional, o clădire pe care ne-o dorim cu o arhitectură impresionantă, care să devină unul dintre reperele Timișoarei.

Ansamblul pe care vrem să îl ridicăm în spatele clădirii Materna va avea o sală principală de concerte, cu o capacitate de minimum 1.000 de locuri, proiectată la standarde internaționale de acustică naturală, săli multifuncționale, dar și spații expoziționale.

La parter și mezanin ne dorim o galerie comercială care să includă librării, galerii de artă, magazine de design, dar și cafenele și restaurante tematice.

Și, evident, parcarea. Aceasta va avea aproximativ 200 de locuri și va fi prima parcare publică supraetajată nou construită în zona zero a Timișoarei.

Și, da, cu siguranță vor exista politicieni și postaci de serviciu care vor spune că, din nou, anunțăm un proiect aflat în primele faze. Asemenea postări nu sunt însă pentru ei, ci pentru voi, toți ceilalți. Cred că este important să știți care sunt proiectele pe care le pregătim și le realizăm la Consiliul Județean Timiș. Comentatorii de serviciu și postacii plătiți sau conturile fake de pe rețelele sociale nu contează.

Revenind la proiectul pe care îl vom realiza în plin centrul Timișoarei, străjuit de palate istorice, simbol pentru oraș, atât de valoroase, ne dorim ca la licitație să participe echipe de proiectare conduse de arhitecți recunoscuți internațional.

Dincolo de a veni în sprijinul șoferilor aflați în căutarea unui loc de parcare, vrem ca această clădire să devină un nou reper arhitectural pentru Timișoara și chiar un obiectiv cultural de referință la nivel european.

Investiția este estimată la 35–40 de milioane de euro, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Timiș.
La 1 octombrie vor fi deschise ofertele. Dacă nu vor exista contestații, în luna decembrie vom putea semna contractul de proiectare, iar arhitecții vor avea la dispoziție opt luni pentru realizarea proiectului.

Continuăm să facem totul pentru Timiș!

Campania "Zâmbete pentru copii" continuă!De această dată, magia teatrului de păpuși ajunge la cei mici din Deta!Cu multă...
04/04/2025

Campania "Zâmbete pentru copii" continuă!

De această dată, magia teatrului de păpuși ajunge la cei mici din Deta!
Cu multă bucurie, OFSD Timișoara si OFSD Timis sprijină spectacolul „Să ne jucăm de-a Scufița Roșie”, o adaptare plină de culoare și voie bună, pusă în scenă de Teatrul de Păpuși Magic Oz.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de zâmbetele copiilor, de emoția poveștilor și de farmecul copilăriei!

Address

Timisoara

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when OFSD Timișoara posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share