PSD Tomesti-Iasi

30/08/2026

24/08/2026

📰𝗗𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗰𝗲𝗹 𝗣𝗼𝗽𝗮:„𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗮𝗺𝗮𝗻𝗲𝘁𝗮𝘁 𝘀𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗲𝗶? 𝗔𝗿𝗲 𝗻𝘂𝗺𝗲, 𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗱, 𝗶𝗮𝗿 𝗳𝗮𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗮 𝗿𝗮̆𝗺𝗮𝘀 𝗽𝗲 𝗺𝗮𝘀𝗮 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮̆𝗿𝘂𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻!”

În timp ce industria românească se confruntă cu prețuri ridicate la energie, iar în momentele de vârf sistemul energetic este supus unei presiuni tot mai mari, România trebuie să discute deschis despre deciziile politice care ne-au adus aici.
Securitatea energetică a unei țări nu se construiește prin închiderea capacităților de producție înainte ca alternativele să fie funcționale.

𝗣𝗡𝗥𝗥 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮̆𝗿𝗯𝘂𝗻𝗲𝗹𝗲: 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝗮 𝗮𝗰𝗰𝗲𝗽𝘁𝗮𝘁 𝘂𝗻 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗰𝗮 𝗶̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗶𝗲 𝗴𝗮𝘁𝗮

Prin PNRR, România și-a asumat un calendar de dezafectare a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit. Ținta a ajuns la 3.780 MW, în timp ce noile capacități care ar trebui să înlocuiască o parte din această producție nu au devenit operaționale în același ritm.

Centralele pe gaz de la Ișalnița – 850 MW și Turceni – 475 MW, esențiale pentru înlocuirea unei părți a producției pe lignit, nu au fost finanțate direct prin PNRR și au rămas ani întregi în faze de pregătire și contractare.

Cristian Ghinea, ministrul USR care a coordonat negocierea PNRR, are obligația politică de a explica de ce România a acceptat un asemenea calendar fără garanția că noile capacități vor fi puse în funcțiune înaintea celor retrase.

𝗡𝘂 𝗽𝗼𝘁̦𝗶 𝗱𝗲𝗺𝗼𝗹𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮̆𝘇𝗶 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗮 𝘀̦𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗶𝘁̦𝗶 𝗰𝗮̆ 𝘃𝗲𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶 𝗶̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗺𝗮̂𝗶𝗻𝗲. 𝗦𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝘀𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗽𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗶𝘀𝗶𝘂𝗻𝗶.

𝗕𝗶𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗯𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶: 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘂 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗽𝗿𝗶𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲?

România avea și are nevoie de capacități de stocare pentru a echilibra producția tot mai mare din surse regenerabile.

Pentru investițiile PNRR destinate dezvoltării capacităților de stocare în baterii a fost prevăzut un buget de 𝟳𝟵,𝟲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.

Este legitim să investim în mobilitate verde, în infrastructură pentru biciclete și în orașe mai puțin poluate. Dar este la fel de legitim să întrebăm dacă, în condițiile vulnerabilităților sistemului energetic, stocarea și producția de energie nu trebuiau să beneficieze de o prioritate mult mai mare.

𝗧𝗿𝗮𝗻𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗮 𝘃𝗲𝗿𝗱𝗲 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝘀𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆ 𝗿𝗶𝘀𝗰𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲𝘃𝗶𝗻𝗮̆ 𝗼 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝗽𝗹𝗮̆𝘁𝗶𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗱𝘂𝘀𝘁𝗿𝗶𝗮 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆.

„𝘙𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘪𝘢 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪 𝘶𝘯 𝘱𝘰𝘭 𝘦𝘯𝘦𝘳𝘨𝘦𝘵𝘪𝘤 𝘢𝘭 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘌𝘴𝘵”

Am văzut această problemă și din cealaltă perspectivă.

În perioada în care am fost secretar de stat cu atribuții în domeniul energiei, în anii 2013–2014, România avea pe masă un amplu portofoliu de proiecte energetice și negocieri cu parteneri și finanțatori chinezi. Valoarea proiectelor energetice discutate atunci era de ordinul a 𝟴,𝟱–𝟴,𝟳 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.

Viziunea era una simplă: în loc să închidem producția înainte de a avea cu ce să o înlocuim, să modernizăm și să construim.

Printre energetice urmărite în acea perioadă se aflau:
• construirea 𝗥𝗲𝗮𝗰𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲𝗹𝗼𝗿 𝟯 𝘀̦𝗶 𝟰 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮𝘃𝗼𝗱𝗮̆, cu aproximativ 1.400 MW capacitate suplimentară;
• modernizarea capacităților de producție pe lignit și creșterea eficienței acestora;
• modernizarea centralelor pe huilă;
• realizarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj 𝗧𝗮𝗿𝗻𝗶𝘁̦𝗮-𝗟𝗮̆𝗽𝘂𝘀̦𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶, proiect strategic pentru echilibrarea sistemului energetic;
• realizarea unei 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗰𝗼𝗻𝗲𝘅𝗶𝘂𝗻𝗶 𝘀𝘂𝗯𝗺𝗮𝗿𝗶𝗻𝗲 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮–𝗧𝘂𝗿𝗰𝗶𝗮, care ar fi deschis noi posibilități de export al energiei;
• investiții pentru întărirea Sistemului Energetic Național;
• continuarea studiilor și proiectelor privind valorificarea potențialului hidroenergetic al Dunării.

Direcția pe care o susțineam era aceea a unei Românii care produce mai multă energie, își modernizează capacitățile existente, construiește capacități noi și devine 𝗽𝗼𝗹 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗶̂𝗻 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘀𝘁.

Ulterior, multe dintre proiectele și negocierile cu partea chineză nu s-au mai concretizat. Guvernarea tehnocrată instalată la sfârșitul anului 2015 și deciziile guvernelor care au urmat trebuie analizate transparent: 𝗱𝗲 𝗰𝗲 𝗮𝘂 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗮𝗯𝗮𝗻𝗱𝗼𝗻𝗮𝘁𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗮𝘂 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗼𝗹𝗶𝗱𝗮 𝗶𝗻𝗱𝗲𝗽𝗲𝗻𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗲𝗶?

Românii au dreptul să primească un răspuns.

𝗗𝗲 𝗹𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝘁̦𝗶𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗶̂𝗻𝗰𝗵𝗶𝗱𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿

Ani mai târziu, în 2021, România a negociat PNRR în mandatul de ministru al lui Cristian Ghinea. Planul a inclus angajamente privind eliminarea treptată a cărbunelui din producția de energie.

Problema fundamentală nu este necesitatea modernizării sau a decarbonizării. România trebuie să investească în energie mai curată și mai eficientă.

𝗣𝗿𝗼𝗯𝗹𝗲𝗺𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼𝗿𝗱𝗶𝗻𝗲𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗶 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲.

Mai întâi construiești alternativele. Le conectezi la sistem. Te asiguri că produc. Asiguri stocarea și echilibrarea. Abia după aceea retragi capacitățile vechi.

Nu invers.

Într-o democrație, orice guvern are obligația să pună pe primul loc interesul cetățenilor și securitatea economică a țării.

𝗡𝘂 𝗰𝗿𝗲𝗱 𝗰𝗮̆ 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁̦𝗶 𝘃𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗮𝘁𝘂𝗻𝗰𝗶 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗶𝗲𝗶 𝗱𝗲𝗰𝗶𝘇𝗶𝗶 𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲𝗴𝗶𝗰𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗳𝗲𝗰𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗻𝗶𝗶 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺𝘂𝗹 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗮𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗶 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗹𝗲 𝗶̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗽𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗿𝗲𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲.

De aceea întreb public:

𝗖𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗲𝘀𝗲 𝗮𝘂 𝗱𝗲𝘁𝗲𝗿𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁 𝗮𝗯𝗮𝗻𝗱𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗼𝗿 𝗺𝗮𝗿𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗲𝗶?

𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗮𝗺 𝗮𝗰𝗰𝗲𝗽𝘁𝗮𝘁 𝘂𝗹𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝘁𝗿𝗮𝗴𝗲𝗿𝗲 𝗮 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲 𝗰𝗮̆𝗿𝗯𝘂𝗻𝗲 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗰𝗮 𝗶̂𝗻𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗶𝗲 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗶?

𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝗱𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗻𝗶𝗶 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝘂𝘁̦𝗶?

Acestea nu sunt întrebări despre trecut de dragul trecutului. Răspunsurile se văd astăzi în vulnerabilitatea sistemului, în costurile suportate de economie și în factura fiecărui român.

𝗦𝗼𝗹𝘂𝘁̦𝗶𝗮: 𝗻𝗶𝗰𝗶𝗼 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲𝗴𝗶𝗰𝗮̆ 𝗼𝗽𝗿𝗶𝘁𝗮̆ 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝗮𝗹𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁𝗶𝘃𝗮̆ 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆

România nu își poate permite să închidă capacități energetice înainte ca producția care le înlocuiește să fie efectiv pusă în funcțiune.

De aceea susțin inițiativa legislativă prin care retragerea definitivă a grupurilor pe cărbune să nu poată avea loc înainte de punerea în funcțiune a capacităților energetice care le înlocuiesc.

Aceasta nu este o dispută despre trecut. 𝗘𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗰𝗵𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆, 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗲𝗷𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗱𝘂𝘀𝘁𝗿𝗶𝗲𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗲𝗷𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗶 𝗮𝗹 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿.

România are resurse, specialiști, infrastructură și poziția geografică necesare pentru a fi un producător energetic puternic în regiune.

Trebuie să revenim la principiul elementar al oricărei politici energetice responsabile:

𝗜̂𝗻𝘁𝗮̂𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗺. 𝗔𝗽𝗼𝗶 𝗶̂𝗻𝗰𝗵𝗶𝗱𝗲𝗺. 𝗡𝗶𝗰𝗶𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗶𝗻𝘃𝗲𝗿𝘀.