07/09/2026
𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐏𝐒𝐃 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐱 𝐥𝐚 𝐌𝐲𝐤𝐨𝐧𝐨𝐬 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞-𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐧𝐨𝐥𝐞, 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐃𝐞𝐥𝐢𝐨𝐫𝐠𝐚, 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐏𝐨𝐧𝐭𝐚, 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐟𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢.
𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐏𝐒𝐃 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐱 𝐥𝐚 𝐌𝐲𝐤𝐨𝐧𝐨𝐬 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞-𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐧𝐨𝐥𝐞, 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐃𝐞𝐥𝐢𝐨𝐫𝐠𝐚, 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐏𝐨𝐧𝐭𝐚, 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐟𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢.
PSD și participanții trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli și în baza căror criterii au fost selectați pasagerii.
Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situația profesorilor, medicilor, pensionarilor și a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cm se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită „insula bogaților”.
Toți participanții, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicații clare.
Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informațiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerț și Industrie a României.
PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituțional a acceptat o asemenea deplasare, alături de politicieni și oameni de afaceri, cine l-a invitat și dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii. De asemenea, acesta trebuie să dea explicații și în legătură cu acuzația din mass-media privind o a doua deplasare cu avion privat, pe Coasta de Azur, împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și un controversat om de afaceri, condamnat penal.
PNL consideră că, în aceste două cazuri, organele competente trebuie să se autosesizeze, inclusiv CCR și să verifice dacă asemenea relații au afectat sau puteau afecta independența judecătorului.
PSD nu poate plânge în fața camerelor pentru românii cu venituri mici, iar în afara lor să organizeze vacanțe de lux cu avioane private către destinațiile milionarilor, în care sunt invitați decidenți importanți ai CCR.
După cazul zborurilor Nordis, care se dovedește a nu fi unul singular, ci o meteahnă a PSD, această formațiune nu mai poate cere românilor încredere, în timp ce în jurul partidului continuă să apară relații privilegiate între politicieni, oameni de afaceri și persoane aflate în funcții-cheie în stat. Românii au dreptul să știe cine plătește, cine invită și ce interese se află în spatele acestor deplasări.