07/09/2026
📚🏅𝐋𝐚𝐮𝐫𝐞𝐚𝐭̦𝐢 𝐚𝐢 𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐨𝐛𝐞𝐥 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚̆🏅📚
🏆📖„Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui propune cititorilor un raft tematic dedicat unor scriitori distinși cu Premiul Nobel pentru Literatură, ale căror opere, prin valoarea artistică, originalitatea și profunzimea lor, au contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural universal.📚
✍️ Premiul Nobel pentru Literatură, instituit la inițiativa lui Alfred Nobel și acordat începând cu anul 1901, reprezintă una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale oferite unui scriitor pentru valoarea operei sale literare. 📖🌟
📚Raftul tematic oferă cititorilor prilejul unei călătorii prin literatura universală, de la începuturile prestigiosului premiu până în contemporaneitate, reunind autori care au dat expresie unor experiențe, idei și perspective fundamentale asupra lumii.
📖Fiecare scriitor propune un univers literar distinct, iar fiecare volum deschide o perspectivă asupra unei epoci, a unei societăți sau a condiției umane. Iubirea și memoria, războiul și libertatea, istoria și destinul sunt doar câteva dintre temele care traversează aceste opere și care le conferă, dincolo de particularitatea fiecărei creații, o valoare universală. 🕊️📜
📚Printre autorii prezenți pe raft se numără Hermann Hesse, Albert Camus, Gabriel García Márquez, Orhan Pamuk, Kazuo Ishiguro, Herta Müller, Han Kang, László Krasznahorkai și mulți alții, fiecare reprezentând o voce distinctă și o perspectivă originală asupra lumii. 🌎✍️
📖 A citi un laureat al Premiului Nobel în Literatură înseamnă a întâlni o literatură care a depășit granițele timpului și ale spațiului, iar biblioteca este locul în care aceste mari voci continuă să vorbească, de la un cititor la altul, prin intermediul cărților. 📚💙
📍📚 Vă invităm la bibliotecă să descoperiți raftul dedicat laureaților Premiului Nobel în Literatură și să explorați o călătorie prin marile cărți ale lumii. Pentru că o carte nu se încheie atunci când ajungi la ultima pagină. Ea continuă să trăiască în cititor. ✨📖”(Narcisa Nenița)
📚Expoziția a fost realizată de Narcisa Neniță din cadrul Compartimentului Împrumut la Domiciliu pentru Adulți, și cuprinde volume din colecțiile bibliotecii.🌟