TLDE, Tineretul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor este o organizație românească dedicată promovării și întâririi valorilor liberale în România, liberalism care a construit România modernă. TLDE afirmă libertatea individuală ca temei al oricărei organizări politice, sociale, economice şi culturale rezonabile şi propune un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi prosperi
tate. Scopul TLDE este să întărească cooperarea din cadrul comunității de tineri liberali și să canalizeze efortul comun al acestora pentru construirea unui mediu liberal politic, social și economic pentru toți românii. Mai mult, TLDE vizează să joace un rol în dezvoltarea României în cadrul Uniunii Europene ca organizație de tineret în cooperare strânsă cu alte organizații liberale, formându-și membrii prin organizarea de seminarii, publicații, călătorii, simpozioane, cursuri și întâlniri educaționale. TLDE dorește să stimuleze cooperarea atât între membrii săi cât și cu celelalte organizații de tineret liberale din UE, dezvoltând temele importante ale dezbaterii publice, educându-și membrii organizației să dezvolte strategii clare, să ia inițiative și să promoveze conștientizarea politică și implicarea tinerilor în politica românească și europeană dezvoltând spiritului cetățenesc activ. TLDE urmăreşte promovarea unui sistem instituţional organizat în jurul drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale întemeiată pe principiile libertăţilor civile, politice şi economice, precum şi ale justiţiei şi solidarităţii sociale. TLDE promovează pluralismului politic, consolidarea sistemului democratic şi a securităţii naţionale, apărarea drepturilor omului şi ale familiei, garantarea indepedenţei justiţiei, protecţia, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, realizarea schimbului de valori economice şi culturale, cât şi asigurarea accesului liber şi egal la educaţie, promovând valorile şi interesele naţionale. TLDE vede Uniunea Europeană ca o forță politică pozitivă care a adus pace și stabilitate continentului nostru și a permis tuturor europenilor să progreseze și să se dezvolte în spiritul toleranței și al cooperări. TLDE prin promovarea liberalismului în România vizează la aprofundarea Uniunii Europene în vederea consolidării democrației, transparenței și participării politice la un nivel european. TLDE va lucra la agenda sa politică menținând o relație de strânsă colaborare cu Alianța Liberalilor și Democraților în România, cu organizația de tineret LYMEC la nivel european, urmărind în același timp cu mare atenție activitatea Partidului European Liberal, Democrat și Reformator, ELDR și grupul său parlamentar din Parlamentul European, ALDE. TLDE urmărește îndeaproape grupul ALDE în Parlamentul European, luând poziții în cadrul dezbaterilor parlamentare și comunicând viziunile tinerilor liberali români în pozițiile europarlamentarilor români din cadrul ALDE.