09/11/2025
🌿 Credința prin muzică 🌿
✨ se mândrește cu oameni care duc lumina credinței, prin muzică, dincolo de hotarele județului și chiar ale țării, iar părintele Mihail Bucă este, fără îndoială, unul dintre acești .
🙏 Îl urmăresc și admir de mulți ani pe părintele arhidiacon Mihail Bucă, pentru credința și legătura sa profundă cu divinitatea, dar și pentru familia sa frumoasă, unită și luptătoare, însă l-am întâlnit pentru prima dată, anul acesta, în comuna Căiuți, invitat fiind la o liturghie arhierească și am dialogat cu un mare băcăuan, care se mândrește cu adevărat că este fiu al unei familii cu rădăcini în Județul Bacău, Comuna Parava.
🧚🏻♀️ Fiecare notă, fiecare armonie din cântecele Grupului “Tronos” și Corului “Tronos Junior” sunt o care luminează inimile celor care le ascultă și păstrează vii valorile noastre spirituale și culturale.
🙏 În fața oricăror atacuri total nedrepte, ne exprimăm întreaga susținere și admirație pentru întreaga sa activitate. Prin muzica sa, credința poporului român se simte, se vede și se aude — și pentru asta, Bacăul și România îi sunt în recunoscătoare și trebuie să își arate suportul și aprecierea, astfel încât orice astfel de atac injust să pălească.
🙏 Să ne trăiți, Părinte Arhidiacon Mihail Bucă, cu numele, cu originile băcăuane și cu lucrarea dumneavoastră deosebită!