Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vinga

  • Home
  • Romania
  • Vinga
  • Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vinga

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vinga Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vinga, Fire station, Strada Pompierilor, Vinga.

🚒 Pregătire continuă pentru intervenții mai rapide și mai eficiente! 🔥Așa cm ne-am obișnuit, la fiecare două săptămâni ...
06/09/2026

🚒 Pregătire continuă pentru intervenții mai rapide și mai eficiente! 🔥

Așa cm ne-am obișnuit, la fiecare două săptămâni desfășurăm antrenamente practice pentru îmbunătățirea continuă a pregătirii, coordonării și timpului de răspuns la diverse situații de urgență.

Astăzi am desfășurat un exercițiu simulat, cu un scenariu complex de incendiu, care a inclus o explozie, degajări de fum, victime și un pompier căzut în timpul intervenției. 👨‍🚒

După finalizarea exercițiului, am analizat împreună fiecare etapă, am discutat greșelile și aspectele care pot fi îmbunătățite și am identificat soluții pentru reducerea timpilor de reacție și creșterea eficienței intervențiilor viitoare.

Fiecare exercițiu este o oportunitate de a învăța, de a ne perfecționa și de a deveni o echipă mai bine pregătită. Pentru că atunci când o situație reală apare, pregătirea făcută înainte poate face diferența. 🚒🔥

Ne antrenăm astăzi pentru a fi pregătiți mâine! 💪

🚒🔥 POMPIERII VOLUNTARI DIN VINGA, ALĂTURI DE COPIII DE LA CAMPUS! 👨‍🚒👩‍🚒În perioada 31 august – 5 septembrie, la  Biseri...
03/09/2026

🚒🔥 POMPIERII VOLUNTARI DIN VINGA, ALĂTURI DE COPIII DE LA CAMPUS! 👨‍🚒👩‍🚒

În perioada 31 august – 5 septembrie, la Biserica Romano-catolică din Vinga se desfășoară CAMPUS – ediția a II-a, cu tema „Strălucirea mea este în tine!”, o săptămână dedicată copiilor și tinerilor, cu jocuri, activități educative, momente de prietenie și multă voie bună. ❤️

Iar pentru că prevenția și educația pentru situații de urgență încep de la vârste mici, sâmbătă, 5 septembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, noi, Pompierii Voluntari din cadrul SVSU Vinga, vom fi alături de cei mici! 🚒

👨‍🚒 Ce le-am pregătit?

🔹 Vom prezenta autospeciala de intervenție și echipamentele aflate la bord;
🔹 Le vom arăta copiilor tehnica și echipamentele folosite de pompieri la intervenții;
🔹 Vom povesti despre ce înseamnă meseria și voluntariatul de pompier;
🔹 Vom face mici prezentări și demonstrații adaptate vârstei lor;
🔹 Iar, bineînțeles, copiii vor avea ocazia să urce în autospecială și să facă o plimbare prin Vinga! 🚒💨

Ne dorim ca această întâlnire să fie nu doar distractivă, ci și una în care cei mici să învețe lucruri importante despre prevenirea incendiilor, apelul corect la 112 și comportamentul în situații de urgență.

Poate că pentru unii dintre ei va fi doar o plimbare cu mașina de pompieri...
🔥 dar poate pentru unul dintre ei va fi primul pas spre a deveni, într-o zi, pompier. 👨‍🚒❤️

Vă așteptăm cu drag, cu autospeciala pregătită și cu multă voie bună! 🚒😊

SVSU Vinga – mereu aproape de comunitate!
Prevenim. Intervenim. Învățăm împreună. 💪🚒

#112

🍂🔥 A venit toamna. E timpul să pregătim și casa pentru sezonul rece! 🔥🍂Din 1 septembrie am intrat oficial în toamnă. Chi...
02/09/2026

🍂🔥 A venit toamna. E timpul să pregătim și casa pentru sezonul rece! 🔥🍂

Din 1 septembrie am intrat oficial în toamnă. Chiar dacă vremea încă ne mai răsfață cu temperaturi de vară, în curând serile vor deveni mai reci, iar instalațiile de încălzire vor începe din nou să funcționeze.

Pentru noi, pompierii voluntari, toamna înseamnă și prevenție. O mare parte dintre incendiile izbucnite în sezonul rece pot fi prevenite prin verificarea și întreținerea corespunzătoare a sistemelor de încălzire.

🏠 COȘUL DE FUM – UN DETALIU MIC, DAR EXTREM DE IMPORTANT!

Un coș de fum necurățat poate transforma o simplă încălzire a locuinței într-un incendiu devastator.

👉 Înainte de folosirea sobelor sau centralelor pe lemne, cărbune ori peleți, asigurați-vă că coșul de fum este curățat și verificat.

👉 Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar temperatura din interiorul coșului poate deveni extrem de ridicată.

👉 Verificați dacă există fisuri, crăpături sau deteriorări ale coșului de fum.

👉 Coșul trebuie să fie construit și întreținut astfel încât să nu permită transmiterea căldurii către elementele combustibile ale construcției.

👉 Nu acoperiți și nu improvizați coșurile de fum cu materiale combustibile.

👉 Nu folosiți improvizații pentru prelungirea sau repararea coșului.

👉 În apropierea sobelor, centralelor și coșurilor de fum nu depozitați lemne, hârtie, textile, mobilier sau alte materiale combustibile.

🪵 SOBE ȘI CENTRALE PE LEMNE

În cazul sobelor și centralelor pe lemne:

🔥 folosiți combustibil corespunzător și evitați arderea materialelor pentru care instalația nu este destinată;

🔥 nu supraîncărcați soba;

🔥 nu lăsați focul nesupravegheat;

🔥 cenușa trebuie depozitată într-un recipient metalic, cu capac, amplasat într-un loc sigur;

🔥 nu aruncați cenușa fierbinte în apropierea casei, anexelor, gardurilor sau a altor materiale combustibile;

🔥 verificați periodic burlanele și elementele de legătură dintre sobă și coș.

🌾 CENTRALE PE PELEȚI

Și centralele moderne pe peleți necesită întreținere!

Curățarea periodică a centralei, a tubulaturii și a coșului de fum este importantă pentru funcționarea în siguranță. Depunerile, cenușa și lipsa unei evacuări corespunzătoare a gazelor arse pot favoriza apariția unor probleme și, în anumite situații, a incendiilor.

⚠️ Respectați întotdeauna instrucțiunile producătorului privind curățarea, întreținerea și verificarea instalației.

🔥 CENTRALE ȘI INSTALAȚII PE GAZ

Faptul că încălzirea este pe gaz nu înseamnă că putem neglija verificările!

👉 Centrala și instalația de utilizare a gazelor trebuie verificate și întreținute conform cerințelor legale și indicațiilor producătorului.

👉 Nu interveniți personal asupra instalației de gaz și nu faceți modificări sau improvizații.

👉 Dacă simțiți miros de gaz, nu aprindeți lumina, nu acționați întrerupătoare și nu folosiți flacără deschisă.

👉 Închideți alimentarea cu gaz dacă acest lucru se poate face în siguranță, aerisiți încăperea și părăsiți locuința.

👉 În cazul unei suspiciuni de scurgere de gaz, apelați 112 și anunțați operatorul de distribuție.

☠️ NU UITAȚI DE MONOXIDUL DE CARBON!

Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor și extrem de periculos, care poate apărea în urma arderii incomplete a combustibililor.

Un coș de fum înfundat, deteriorat sau o instalație de încălzire care funcționează necorespunzător poate duce la acumularea monoxidului de carbon în locuință.

Un detector de monoxid de carbon poate reprezenta o măsură suplimentară importantă de siguranță.

👨‍🚒 POMPIERII VOLUNTARI VĂ RECOMANDĂ:

✔️ verificați coșul de fum înainte de începerea sezonului rece;

✔️ curățați-l periodic, nu doar atunci când apar probleme;

✔️ verificați sobele, centralele și instalațiile de încălzire;

✔️ nu folosiți improvizații;

✔️ păstrați materialele combustibile la distanță de sursele de căldură;

✔️ nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea sobelor sau centralelor;

✔️ montați detectoare de fum și, acolo unde este cazul, detectoare de monoxid de carbon;

✔️ respectați instrucțiunile producătorilor și apelați la persoane autorizate pentru lucrările care necesită autorizare;

✔️ nu așteptați să apară primul frig pentru a verifica instalația.

🚒 Un coș de fum curat poate însemna o casă în siguranță. O verificare făcută la timp poate face diferența dintre o seară liniștită și o intervenție a pompierilor.

Prevenția nu costă cât costă pierderea unei case.

Aveți grijă de voi, de familie și de locuința voastră! ❤️

👨‍🚒 Pompierii voluntari – SVSU Vinga

📞 În caz de urgență, sunați la 112!

Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație pe marginea drumului...
26/08/2026

Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație pe marginea drumului DN69, la intrarea în localitatea Vinga, în apropierea unui parc de dezmembrări auto.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga au intervenit prompt pentru localizarea și stingerea incendiului, limitând astfel posibilitatea extinderii acestuia.

Din fericire, vântul bătea în direcția opusă parcului auto, ceea ce a împiedicat propagarea flăcărilor către zona cu autoturisme și materiale combustibile. În condiții de vânt favorabil propagării, situația putea deveni mult mai gravă într-un timp foarte scurt.

🔥 Cauza probabilă a incendiului: o țigară aruncată pe geamul unui autoturism.

⚠️ Atragem atenția conducătorilor auto și tuturor cetățenilor:

🚬 Nu aruncați niciodată țigările aprinse pe geamul mașinii! Vegetația uscată se poate aprinde extrem de ușor, iar o simplă țigară poate transforma câțiva metri pătrați de vegetație într-un incendiu care se poate extinde rapid.

🌾 Evitați folosirea focului deschis în apropierea vegetației uscate, a lanurilor, miriștilor, lizierelor sau a altor materiale combustibile.

🔥 Nu lăsați focuri nesupravegheate și asigurați-vă că acestea sunt stinse complet înainte de a părăsi zona.

💨 Fiți extrem de atenți în zilele cu vânt puternic, deoarece acesta poate transporta jarul și scânteile la distanțe considerabile și poate schimba rapid direcția de propagare a incendiului.

🚗 Dacă observați un incendiu de vegetație în apropierea unui drum, nu opriți autoturismul în zona afectată și nu blocați accesul autospecialelor de intervenție.

📞 În cazul în care observați un incendiu, apelați imediat 112, comunicați cât mai exact locul producerii acestuia și, dacă este posibil, indicați reperele din apropiere.

Un incendiu care astăzi pare „mic” poate deveni, în doar câteva minute, o amenințare pentru gospodării, autoturisme, terenuri agricole sau chiar pentru vieți omenești.

Un gest aparent nevinovat poate avea consecințe foarte grave. Nu aruncați țigări aprinse pe geam! 🚒🔥

SVSU Vinga – intervenim pentru siguranța comunității! 👨‍🚒

Ca de obicei, la fiecare două săptămâni, pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga se reunesc pentru antrenamente practi...
23/08/2026

Ca de obicei, la fiecare două săptămâni, pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga se reunesc pentru antrenamente practice și teoretice, menite să ne îmbunătățească permanent modul de intervenție și lucrul în echipă.

Astăzi, pompierii noștri au executat mai multe manevre practice, începând cu un exercițiu de lucru pe două linii de intervenție. Una dintre linii a fost realizată cu ajutorul tamburului de 120 de metri, simulându-se totodată posibilitatea extinderii acesteia cu încă 20 de metri, în cazul în care situația operativă ar impune-o.

În timp ce o echipă acționa pentru localizarea și stingerea „incendiului”, cea de-a doua echipă a avut misiunea de a asigura alimentarea cu apă de la hidrant, realizând o linie de alimentare cu furtunuri tip B pe o distanță de aproximativ 260 de metri.

🔥 Pentru „grand finale”, am simulat o intervenție la un incendiu izbucnit într-o livadă, unde s-a utilizat tunul de apă, exersând astfel și intervenția cu debit mare de apă și coordonarea echipajelor în cadrul unei astfel de situații.

La finalul exercițiilor am desfășurat un feedback de grup, în cadrul căruia am analizat modul în care s-a desfășurat intervenția, timpul de reacție, colaborarea dintre echipe, modul de realizare a liniilor de furtun și aspectele care pot fi îmbunătățite la următoarele antrenamente.

💪 Fiecare antrenament înseamnă experiență în plus. Iar atunci când alarma sună, ceea ce exersăm astăzi poate face diferența la intervenția de mâine.

SVSU Vinga – pregătiți să intervenim! 🚒🔥

Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație în apropierea străzi...
19/08/2026

Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație în apropierea străzii Stufului.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga au acționat prompt pentru stingerea incendiului și limitarea pagubelor, reușind să împiedice extinderea acestuia.

🔥 Recomandări pentru prevenirea incendiilor de vegetație:
• Nu aruncați țigări sau alte obiecte aprinse în zonele cu vegetație uscată.
• Nu folosiți focul deschis în apropierea lanurilor, pădurilor sau a altor zone cu vegetație uscată.
• Nu dați foc resturilor vegetale fără respectarea condițiilor și prevederilor legale.
• În perioadele caniculare și cu vânt, evitați orice activitate care poate produce scântei sau foc deschis.
• Dacă observați un incendiu, îndepărtați-vă din zona de pericol și apelați imediat numărul unic de urgență 112, oferind cât mai exact locația.

⚠️ Un foc aparent mic se poate transforma în câteva minute într-un incendiu de amploare. Prevenția poate face diferența!

SVSU Vinga – mereu la datorie pentru comunitate! 🚒🔥

Intervenție pentru salvarea unor căței 🐕🚒Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la mai multe animale...
18/08/2026

Intervenție pentru salvarea unor căței 🐕🚒

Astăzi, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la mai multe animale căzute într-o clădire dezafectată și abandonată, în zona străzii Fântânii.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga s-au deplasat la fața locului și au intervenit pentru salvarea cățeilor, care au fost scoși în siguranță și preluați de persoanele care ne-au alertat.

Salvarea animalelor face parte din misiunile noastre, iar pentru noi fiecare viață contează. ❤️

Mulțumim celor care au dat dovadă de spirit civic și nu au rămas indiferenți, au observat situația și au apelat la 112. Datorită implicării lor, am putut interveni rapid și salva aceste suflete.

În același timp, nu putem să nu condamnăm lipsa de responsabilitate a celui sau celor care au abandonat animalele. Abandonarea unor animale într-un loc periculos, lăsându-le fără ajutor și expunându-le riscului de a muri, este un gest profund iresponsabil.

🚒 SVSU Vinga – intervenim atunci când este nevoie, fie că este vorba despre oameni, animale sau bunuri.
Vă mulțumim pentru încredere și pentru spiritul civic!

În această seară, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație pe strada ...
13/08/2026

În această seară, prin dispeceratul 112, am fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație pe strada Industrială din localitatea Vinga.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga au intervenit prompt și s-au deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere, acționând pentru limitarea extinderii incendiului.

🔥 Incendiul a fost lichidat cu succes, fără ca acesta să se extindă.

Cauzele producerii incendiului sunt, deocamdată, necunoscute.

👏 Felicitări pompierilor voluntari pentru promptitudine și implicare!

SVSU Vinga – mereu la datorie pentru comunitate! 🚒

🔥 UPDATEIncendiul a fost lichidat cu succes. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor voluntari a făcut ca focul s...
09/08/2026

🔥 UPDATE

Incendiul a fost lichidat cu succes. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor voluntari a făcut ca focul să nu ajungă la cultura de porumb.

Nu au fost înregistrate pagube materiale. 🙏

Address

Strada Pompierilor
Vinga
317400

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Vinga posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share