10/04/2026
RĂSTIGNIREA - Costache Ioanid
„Cu suliţi lungi, cu săbii grele,
ostaşii unui sfânt sobor
Te-au dus în faţa judecăţii
pe Tine, Salvatorul lor!
În jurul Tău s-au strâns bătrânii,
învăţătorul vechii Legi.
Iar Tu ai stat cu mâini legate,
Tu, Creatorul lumii-ntregi.
Pilat, în togă purpuree,
privi de sus cu chip de leu.
Şi nu ştia c-avea în faţă
pe Împăratul Dumnezeu.
Pe drumul trist Te-au plâns trudiţii
şi-au râs cei mândri şi bigoţi.
Iar Tu urcai scăldat în sânge
s-aduci iertare pentru toţi.
Te-ai aşezat cu braţe-ntinse
să aperi un pământ pierdut,
căci numai Tu ştiai că-n lume
n-avem alt preţ, n-avem alt scut.
De-atunci mereu lovim în Tine
şi te gonim cu ură grea.
O, cât ai îndurat, Isuse,
ca să câştigi iubirea mea!”
DUMITRU CORNILESCU: 10.4.1891 - 27.08. 1975
Pecetluit.
„Ei au plecat și au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă.” Matei 27:66 EDC100
Au pecetluit piatra. Când am citit aceste cuvinte, nu m-am putut abține să nu zâmbesc puțin. Și chiar în capitolul următor am citit:
„Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Căci un înger al Domnului s-a coborât din cer și a rostogolit piatra de la ușă și a șezut pe ea. Înfățișarea Lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada.”
Cât de simplu și ușor se întâmplă toate acestea! Unde dispăruseră pecețile și gărzile? La ce bun au fost toate faptele anterioare?
Atât de des se întâmplă oamenilor. Ei fac planuri și cred că au aranjat totul bine, așa cm doresc și plănuiesc. Și apoi vine Domnul, așa cm voiește El. Ce osteneală au depus oamenii, pecetluind mormântul, obișnuindu-se cu el, crezând că totul este acum în siguranță, iar în a treia zi Isus a stat afară. Pecetluiseră totul, pecetluiseră piatra și păziseră bine mormântul.
Dar totul a fost în zadar. Căci Dumnezeu avea un plan diferit și, prin urmare, Hristos trebuia să se ridice și mai târziu să învie. Oamenii puteau face orice voiau, iar mai târziu și noi vom învăța că mormântul nu are nicio valoare durabilă. El conduce totul așa cm a intenționat Dumnezeu.
Cel mai profund adevăr pe care ni-l proclamă învierea Domnului Isus este că ne arată că
Dumnezeu domnește în ceruri și îndeplinește toate planurile Sale. Oamenii sunt doar instrumentele Sale. Sunt ca o jucărie în mâna Lui.
Ce mângâiere conține această cunoaștere pentru noi, ființele umane! Chiar și astăzi, trăim într-o lume care ne stârnește multe îndoieli și, uneori, poate apărea chiar întrebarea: „Care este sensul existenței noastre?”
Este o mângâiere pentru noi să știm că Dumnezeu lucrează conform unui plan foarte
specific. El îl îndeplinește și este complet indiferent dacă oamenii îl cred sau nu. Așa cm El urmărește un scop clar definit pentru întregul univers, tot așa El își orientează planul către fiecare viață umană în parte. Pentru El, nu există nimic surprinzător și nimic nou sub soare.
Cât de minunat este, așadar, faptul că avem oportunitatea de a intra într-o astfel de relație
cu Dumnezeul cel Viu, încât ne putem alinia în întregime planului Său! Atunci nu mai trebuie să ne considerăm o simplă jucărie a împrejurărilor.
Dumnezeu are un scop pentru noi. Prin urmare, nu ar trebui să disperăm, sau să ne îndoim niciodată. În schimb, ar trebui să învățăm să ne facem mai disponibili Lui în fiecare zi. Căci, ar fi păcat să ratăm ocaziile prin care El vrea să-Și realizeze gândurile în viețile noastre. O libertate cu totul nouă ne umple inimile, atunci când percepem fiecare îndrumare, ca pe un pas înainte, în
realizarea scopului divin.
Când Dumnezeu începe să lucreze, nicio putere nu I se poate împotrivi. Chiar dacă pare că a fost biruit, nu este decât o aparență.
Poate că atunci timpul Lui pur și simplu nu a sosit încă. De îndată ce va sosi ceasul Lui,
puterea Lui va izbucni cu atâta glorie, încât toți dușmanii vor fi imediat distruși.
Ne putem bucura, că putem încredința destinul nostru lui Dumnezeu. El va lucra și în viețile noastre cu atâta putere, încât nimic nu-L poate opri, nici influențele acestei lumi, nici opoziția care vine din inimile noastre.
Trebuie doar să învățăm să așteptăm ceasul Lui. Atunci El va interveni atât de minunat, încât vom fi uimiți. Așadar, să răbdăm cu curaj și să nu ne descurajăm niciodată.
Cunoașterea faptului că planul lui Dumnezeu este gata și că puterea Lui lucrează pentru a-l duce la îndeplinire, ar trebui să ne fie suficientă.
Cât de glorios, conform cuvintelor textului nostru, Dumnezeu a intervenit și atunci, dar
numai când timpul Lui s-a împlinit. Nici cu o clipă, mai devreme, nu-Și dezvăluise puterea. Dar apoi spune: „Și îngerul Domnului a venit, a rostogolit piatra și a șezut pe ea.” El aștepta doar sosirea primilor martori, cărora să le poată spune: „Domnul a înviat! Nu mai este aici.” Totul s-a desfășurat atât de simplu, fără complicații.
Dacă examinăm mai atent istoria învierii, putem învăța tot felul de lecții valoroase pentru viața noastră personală. Un adevăr iese în evidență, în mod special, și anume că aproape toți oamenii și toate puterile așteptau un Mântuitor mort. Și au acționat în consecință. Pentru ei, totul se sfârșise. Astfel, nici autoritățile și cărturarii, nici ucenicii, care Îl părăsiseră nu se mai gândeau
la Domnul Isus.
Ei considerau totul pierdut. Speranțele și planurile lor au fost spulberate. Același lucru s-a întâmplat și cu femeile. Au venit pentru ultima dată să-L vadă pe Mântuitor. Dar nu se așteptau ca El să fie viu. Toți aveau un Hristos mort. De aici provenea toată această activitate inutilă.
De aceea a existat o tristețe atât de profundă printre apostoli și atât de multă deznădejde
printre femei. Așa arată întotdeauna viața cu un Mântuitor mort: este lipsită de bucurie, nesigură, întunecată și complet fără speranță. Nu numai că acest lucru era adevărat atunci, dar același lucru este valabil și astăzi.
Întrebarea care ne avertizează pe toți în acest moment este: „Este aceasta și condiția ta,
cazul tău personal? Ai un Mântuitor viu sau mort? Este El încă activ în inima ta?” Lucrul
remarcabil despre istoria textului nostru este, că Dumnezeu L-a făcut pe Hristosul mort unul viu.
La răstignirea și moartea Sa, au fost prezenți atât de mulți martori încât toți au putut să o vadă. Dar învierea Domnului Isus a avut loc în întregime în tăcere și secret. A avut loc doar între Tatăl și Fiul. Niciun martor uman nu a fost prezent, niciun înger sau altă creatură nu a văzut nimic din ea.
Nimeni nu a fost prezent, când a sosit momentul învierii. Hristos a părăsit mormântul
înainte ca cineva să observe măcar.
Evanghelia după Ioan spune chiar că El a plecat fără să schimbe nimic.
Pânza care fusese înfășurată în jurul capului Lui era încă în același loc. Și ce se întâmplase
cu pecețile? Zăceau rupte pe pământ. Astfel, Mântuitorul înviase fără a distruge nimic. Când a venit ceasul Lui, El pur și simplu a ieșit din mormânt. Piatra și pecețile au rămas, doar El dispăruse. Cum s-a întâmplat acest lucru? Era un secret între El și Tatăl. Cel mai mare miracol se întâmplase astfel.
Dar acest miracol al învierii trebuia dovedit. De aceea a apărut un înger. Nu-L putea ajuta
cu învierea. Îngerul putea să-L ajute pe Mântuitor în Ghetsimani. Aici, nu putea.
Îngerul a venit doar ca să rostogolească piatra. Apoi s-a așezat pe ea. A rupt pecețile și a așteptat, până când primii oameni s-au apropiat. Când au privit în mormântul deschis, el a spus: “Pe cel pe care îl căutați nu-l veți mai găsi aici!” Învierea lui Hristos a avut loc ca un mister, cunoscut doar de Tatăl și de Fiul.
Singura sarcină a îngerului era să dovedească, ceea ce se întâmplase, astfel încât să devină vizibil tuturor oamenilor.
În această istorie, găsim o imagine, a ceea ce Dumnezeu vrea să facă în viețile noastre.
Atâta timp cât avem un Mântuitor mort, nu ar trebui să ne surprindă dacă, din păcate, doar o mică putere rămâne în noi. Nici nu ar trebui să ne mire, dacă apoi nu simțim nicio dorință de a avea comuniune cu Dumnezeu.
Aceasta este cea mai clară dovadă că avem un Mântuitor mort. Desigur, atunci nu reușim să învingem păcatul. Toată bucuria dispare din inimile noastre. Din păcate, așa arată viața majorității oamenilor astăzi. Nu este diferit pentru cei pioși și credincioși. Dar, așa cm Dumnezeu a putut să-L transforme pe Hristosul mort într-unul viu atunci, El vrea să realizeze același lucru în noi acum, în aceste momente.
El vrea să-L învie pe Mântuitorul mort în inimile noastre și să ne facă vii. El vrea să lucreze această minune în fiecare persoană. El este dispus să ne dea un Mântuitor, care are puterea să ne conducă la o viață de biruință și să ne facă bucuroși. El vrea să ne redea bucuria astăzi, așa cm a făcut-o cu ucenicii Săi atunci.
El vrea să ne aducă pe fiecare dintre noi în punctul în care să putem exclama, așa cm a
făcut-o odată Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Atunci cei care erau în disperare vor găsi un nou curaj, iar inimile întristate se vor bucura în prezența Lui.
Așa cm a căutat să-i întâlnească pe cei doi ucenici atunci, pierduți în gânduri sumbre, în
timp ce mergeau prin câmpuri, tot așa El caută să ne întâlnească și astăzi. El tânjește să strălucească în sufletele noastre ca Hristosul înviat și viu.
De Dumitru Cornilescu: Zurich - 13 aprilie 1941
DAR SUS LA GOLGOTA…
E plin de miraje pământul,
de patimi ce-atrag în noroi.
Muşcăm din păcat tot mai lacomi
şi tot mai flamanzi şi mai goi.
Dar sus, la Golgota, pe cruce,
cu pieptul de-o lance străpuns,
la tainică vremii răscruce,
ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.
În ritm de stridente orchestre,
perechile lumii petrec,
crezând că-s mai tari decât moartea,
spre braţele morţii se-ntrec.
Aleargă maşini pe artere.
Rachete zvâcnesc printre nori.
Tresare Selena-n cratere.
Saturn e cuprins de fiori.
Tu, rege al vremurilor noastre,
tu, om ce străbaţi prin stihii,
tu ştii să te-nalţi către astre,
dar taină supremă n-o ştii.
Tu nu ştii că sus pe Golgota,
cu pieptul de-o lance străpuns,
sub norii ce-ntunecă bolta,
ne-aşteaptă cu lacrimi ISUS.
Costache Ioanid
