03/08/2026
Reprezentanții Ambasadei României au fost prezenți astăzi la masa rotundă „Memoria Holocaustului romilor – lecții pentru prezent și viitor”. Organizat de Ministerul Educației și Cercetării, respectiv Agenția pentru Relații Interetnice, alături de Asociația Etnografică a Romilor și de Coaliția Vocea Romilor, evenimentul a fost dedicat comemorării victimelor Holocaustului împotriva romilor și promovării educației, toleranței și incluziunii.
În partea a doua a manifestărilor, Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadorului României, a participat la ceremonia solemnă de depunere de flori și la dezvelirea plăcii comemorative a victimelor Holocaustului împotriva romilor, amplasată pe teritoriul Gării Visterniceni, aducând un omagiu victimelor persecuțiilor și deportărilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Prin participarea la aceste manifestări, România își reafirmă angajamentul ferm pentru păstrarea memoriei victimelor Holocaustului, promovarea adevărului istoric și a educației privind Holocaustul, inclusiv cel împotriva romilor, precum și pentru combaterea rasismului, xenofobiei și a tuturor formelor de discriminare.
Totodată, România rămâne angajată în consolidarea cooperării cu Republica Moldova pentru promovarea valorilor europene, a drepturilor omului, a demnității umane, a respectului pentru diversitate și a unei culturi a memoriei care contribuie la construirea unor societăți democratice, incluzive și reziliente.
***
Evenimentele au fost organizate în marja zilei de 2 august, declarată drept Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015.
Prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august este marcată și de România ca Zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen.