Direcția Hidrografică Maritimă "Comandor Alexandru Cătuneanu"

Direcția Hidrografică Maritimă "Comandor Alexandru Cătuneanu" Direcția Hidrografică Maritimă "Comandor Alexandru Cătuneanu"

Direcţia Hidrografică Maritimă 'Comandor Alexandru Catuneanu"(DHM) funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi exercită autoritatea naţională în domeniul activităţii hidrografiei maritime şi cartografiei marine, cât şi în domeniul semnalizării maritime prin faruri, subordonându-se Statului Major al Forţelor Navale Române. DHM funcţionează în scopul creării şi menţinerii condiţiilor n

ecesare desfăşurării în siguranţă a navigaţiei, semnalizării maritime şi gestionării sistemului naţional de informaţii hidrografice maritime.
În conformitate cu prevederile art. 5, alin. 1 al Legii 395/2004 privind activitatea hidrografică maritimă, „Direcţia Hidrografică Maritimă 'Comandor Alexandru Catuneanu", are ca atribuţii realizarea, gestionarea şi ţinerea la zi a fondului de date şi informaţii privind cartografia, geodezia marină şi navigaţia maritimă, conform reglementărilor naţionale, siguranţei maritime şi convenţiilor internaţionale la care România este parte sau conform acordurilor şi înţelegerilor bilaterale semnate cu statele maritime cu care România are frontieră”. DHM reprezintă România în calitate de stat membru al Organizaţiei Hidrografice Internaţionale (OHI) şi al Asociaţiei Internaţionale de Semnalizare Maritimă (IALA/AISM). Statutul de autoritate naţională în domeniul hidrografiei impune cooperarea strânsă cu alte instituţii al căror domeniu de activitate este legat de viaţa pe mare şi utilizarea judicioasă a resurselor pe care aceasta le oferă. Astfel, pe plan internaţional, DHM are relaţii permanente de colaborare cu 15 instituţii hidrografice din diferite state ale lumii şi are semnate protocoale de cooperare cu serviciile hidrografice din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Italia şi Turcia, fiind în curs de negociere a unor astfel de protocoale cu instituţiile similare din Federaţia Rusă, Ucraina, Franţa, Bulgaria şi Georgia. La nivel naţional, DHM are încheiate - sau în curs de negociere - protocoale de colaborare cu diferite instituţii de profil, precum Autoritatea Navală Română (ANR), Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa”, Institutul Naţional de Cercetare pentru Geologie Marină (GeoEcoMar),
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” (APM) S.A, Agenţia Naţională de Meteorologie, Compania Naţională „Apele Române”, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) – Galaţi. De asemenea, DHM conduce şi execută proiecte de cercetare ştiinţifică în colaborare cu diferite instituţii naţionale de profil, în domenii de expertiză precum: hidrografia maritimă, ecologia marină, meteorologia, oceanografia şi cartografia marină.

Participarea la Autism 24H a devenit deja o tradiție pentru Direcția Hidrografică Maritimă. Revenim și anul acesta pentr...
08/09/2026

Participarea la Autism 24H a devenit deja o tradiție pentru Direcția Hidrografică Maritimă. Revenim și anul acesta pentru că știm că, dincolo de kilometrii parcurși, această acțiune înseamnă implicare, solidaritate și sprijin concret pentru copiii cu autism și familiile lor.
Pe 12 și 13 septembrie, echipa noastră va fi din nou pe plaja din Mamaia, pentru 24 de ore de alergare dedicate unei cauze care merită susținută. Nu trebuie însă să alergi 24 de ore ca să faci parte din această inițiativă. Poți alerga alături de noi, poți veni să susții participanții sau poți contribui printr-o donație.
Fiecare formă de implicare contează.
Ne vedem pe plajă, la Mamaia, pe 12–13 septembrie!
24 de ore. O echipă. O cauză care ne aduce împreună.

Informații campanie: www.autism24h.ro
Link donații: https://www.autism24h.ro/echipa/directia-hidrografica-maritima-quot-comandor-alexandru-catuneanu-quot-736

Cum sunt măsurate adâncimile mării? Cine realizează hărțile maritime de navigație si de ce sunt ele atât de importante?L...
22/07/2026

Cum sunt măsurate adâncimile mării? Cine realizează hărțile maritime de navigație si de ce sunt ele atât de importante?

La aceste întrebări au găsit primele răspunsuri cei 43 de elevi din comuna Ciurea, județul Iași, care participă în această săptămână, la activitățile organizate de Statul Major al Forțelor Navale și coordonate de Direcția Hidrografică Maritimă, în cadrul programului „Cadet în Forțele Navale”.
Prima oprire a fost la Direcția Hidrografică Maritimă, unde elevii au făcut primii pași în lumea hidrografiei. Prin prezentări și demonstrații practice, au descoperit cm sunt efectuate măsurătorile hidrografice, cm sunt realizate hărțile maritime de navigație și rolul pe care acestea îl au în siguranța navigației. Pentru a înțelege cm este reprezentat relieful submers pe o hartă maritimă de navigație, au trasat chiar ei izobate, descoperind, în mod practic, rolul acestora în reprezentarea adâncimilor.
Activitățile au continuat la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, unde elevii au făcut cunoștință cu mediul în care se pregătesc viitorii militari și au aflat mai multe despre disciplina, valorile și oportunitățile oferite de învățământul militar. Ziua s-a încheiat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, unde au explorat planetariul și au experimentat o călătorie virtuală până la Istanbul, la bordul unei nave, cu ajutorul simulatorului de navigație.
Fiecare activitate din această săptămână este o invitație la descoperire. Dincolo de informațiile acumulate, sperăm ca această experiență să le deschidă noi orizonturi și, pentru unii dintre ei, să devină începutul unei pasiuni sau chiar al unei viitoare cariere în domeniul maritim.

Direcția Hidrografică Maritimă vă invită să participați la seminarul „L1.4 GNSS și e-Navigation”, organizat în colaborar...
18/06/2026

Direcția Hidrografică Maritimă vă invită să participați la seminarul „L1.4 GNSS și e-Navigation”, organizat în colaborare cu Organizația Internațională de Asistență Maritimă pentru Navigație (IALA), în perioada 14-18 septembrie 2026, la Constanța.
Programul de formare abordează subiecte esențiale pentru viitorul navigației maritime, precum e-Navigation, serviciile maritime digitale, standardele S-100/S-200 și reziliența serviciilor de Poziționare, Navigație și Timp (PNT).
Seminarul va fi susținut de experți internaționali din cadrul IALA și al organizațiilor partenere, reprezentând o oportunitate valoroasă pentru profesioniștii din domeniul maritim de a-și dezvolta competențele și de a se familiariza cu cele mai noi tehnologii care sprijină o navigație sigură, eficientă și rezilientă.
Înscrierile sunt deschise:
https://www.iala.int/product/l1-4-gnss-and-e-navigation/

În urma incidentului produs în zona Portului Constanța în data de 5 iunie 2026, având în vedere potențialele riscuri pen...
07/06/2026

În urma incidentului produs în zona Portului Constanța în data de 5 iunie 2026, având în vedere potențialele riscuri pentru navigație și informațiile disponibile la acel moment, a fost emis Avizul Radio pentru Navigatori nr. 49/5.06.2026, prin care a fost semnalat pericolul prezenței unor echipamente maritime fără pilot (USV) în zona litoralului românesc.
Pe măsură ce situația a fost evaluată de autoritățile competente și au fost obținute informații suplimentare, s-a constatat că menținerea măsurii de avertizare nu mai era necesară. În consecință, a fost emis Avizul Radio pentru Navigatori nr. 50/5.06.2026, prin care restricțiile instituite anterior au fost anulate.
Emiterea și actualizarea rapidă a avizelor către navigatori reprezintă o măsură normală și responsabilă de gestionare a riscurilor, având ca unic scop informarea comunității maritime și menținerea siguranței navigației.
Facem aceste precizări pentru informarea și liniștirea populației, asigurându-vă că Forțele Navale Române, împreună cu autoritățile responsabile, depun în permanență eforturi susținute pentru monitorizarea situației de securitate maritimă și pentru menținerea unui mediu sigur pentru navigație în apele maritime aflate în zona de responsabilitate a României la Marea Neagră.
Pentru mai multe informații privind activitatea Direcției Hidrografice Maritime, puteți accesa site-ul instituției: https://www.dhmfn.ro/

Direcţia Hidrografică Maritimă este autoritatea naţională în domeniul activităţii hidrografiei maritime şi cartografiei marine, cât şi în domeniul semnalizării maritime prin faruri

12/03/2026
12/03/2026

Address

Strada Fulgerului Nr. 1
Constanta
900218

Opening Hours

Monday 07:30 - 15:30
Tuesday 07:30 - 15:30
Wednesday 07:30 - 15:30
Thursday 07:30 - 15:30
Friday 07:30 - 15:30

Telephone

+40241651040

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Direcția Hidrografică Maritimă "Comandor Alexandru Cătuneanu" posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Direcția Hidrografică Maritimă "Comandor Alexandru Cătuneanu":

Shortcuts

Share