05/06/2026
🍇 Gânduri de la Râșnov către viile din Batoș: Mulțumesc, Horațiu Matei
Mă apropii de marea finală, aici,la Râșnov. Încălțămintea este grea de kilometri, dar inima e ușoară, plină de poveștile oamenilor care au sfințit acest drum. Astăzi, gândul meu zboară înapoi în județul Mureș, la Batoș, o comună de o frumusețe aparte, și la un om cu totul deosebit: Horațiu Matei
Horațiu mi-a deschis larg ușa casei sale într-un moment în care poteca îmi ceruse multă energie. M-a primit ca pe un frate: m-a hrănit, mi-a oferit șansa de a mă spăla și un pat confortabil unde somnul mi-a resetat pur și simplu bateriile.
Dar dincolo de confortul fizic, Horațiu mi-a oferit o adevărată lecție de istorie și identitate locală. Am ascultat fascinat povestea Batoșului, un loc cu rădăcini adânci, cunoscut istoric ca un ținut săsesc binecuvântat deopotrivă de livezi și de viță-de-vie.
Omul care a adus poteca printre vii.
Horațiu nu este doar o gazdă primitoare, ci un vizionar. El este omul care s-a implicat direct, cu suflet și încăpățânare, pentru ca Via Transilvanica să ajungă la Batoș. Și nu oricum! Datorită lui, traseul trece chiar prin inima celebrei podgorii locale, oferind drumeților una dintre cele mai frumoase și Instagramabile experiențe de pe întreg parcursul celor 1.400 km. Să mergi printre rândurile de viță-de-vie, acolo unde pământul rodește poveste, este ceva ce nu uiți toată viața.
Horațiu, îți mulțumesc pentru pâinea împărțită, pentru vinul istoriei voastre și pentru că ai pus Batoșul pe harta sufletului meu!