30/07/2026
Ion Velcescu: nu abandonați glia strămoșească! 🇷🇴
În această poză făcută astăzi, îl vedeți pe tatăl meu, cel mai exigent votant al meu (în sensul bun, cu cele mai bune intenții)!
Probabil de la el am încăpățânarea necesară să rezist în mocirla politică, probabil tot de la el am și suficientă nebunie cât să cred că se poate schimba toată paradigma.
Am văzut multe reacții și curiozități legate de prezența mea de azi la protestul ciobanilor. Trebuie să lămurim câteva aspecte.
Înainte de a fi parlamentar sunt un om care a trăit din munca pământului, adică ȚĂRAN (fermier mi se pare prea formal).
Am lucrat pământul familiei încă din copilărie, evident că nu de capul meu, ci împreună cu familia, în special cu tatăl meu (mai ales vara, când era cea mai intensă activitate la cereale). Știu ce înseamnă nopți nedormite, prețuri de nimic, ani pierduți pentru că n-a plouat, finanțarea defectuoasă a acestui domeniu, samsarii din toate sectoarele, indiferența statului sau birocrația acestuia etc.
Am văzut cum, de la an la an, sunt din ce în ce mai puține animale și din ce în ce mai puțini oameni dispuși să facă această muncă (evident, descurajați de rentabilitatea economică).
Dincolo de toate greutățile, am văzut și partea frumoasă a acestui domeniu și onoarea ancestrală pe care o împlinești muncind pământul. Nu ne-am îmbogățit, dar nici n-am murit de foame (ba pot spune chiar că am reușit să și evoluăm).
Totuși, după 20 de ani munciți în acest domeniu, vă spun că agricultura românească este la ananghie și că, dacă dăm cu piciorul în ea, o să ne pară foarte rău în 20-30 de ani, când criza alimentară o să facă ravagii în țările care nu-și produc necesarul de hrană!
Acestea fiind spuse, sunt solidar cu oamenii pământului, care încă se încăpățânează să muncească acest pământ îmbibat cu sângele strămoșilor noștri!
PS: NU putem mânca bani, fiare, petrol sau rețele sociale…!