04/09/2026
Astăzi am susținut o conferință de presă comună alături de colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, dedicată măsurilor și activităților desfășurate pentru asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, în noul an școlar 2026–2027.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate măsurile dispuse de structurile de ordine și siguranță publică, activitățile preventive și modul de acțiune în zona școlilor, pentru a ne asigura că singura preocupare a elevilor va fi studiul și dezvoltarea personală.
👮♂️ Pentru jandarmii vasluieni, siguranța în școli reprezintă o prioritate absolută. Conform planificării, în responsabilitatea directă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au fost repartizate 13 unități de învățământ din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși.
Pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional, echipajele noastre vor asigura:
✅Supravegherea în momentele cheie (sosirea și plecarea elevilor de la cursuri).
✅Siguranța pe traseele de deplasare și în zonele adiacente școlilor.
✅Acțiuni în sistem integrat, prin patrule mixte polițist-jandarm, pentru o acoperire eficientă la nivel județean.
📚 Baza acțiunilor noastre rămâne însă prevenția. Vom organiza întâlniri interactive cu elevii, abordând teme de maximă actualitate: prevenirea fenomenelor de bullying, riscurile consumului de substanțe interzise, utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare și explicarea noțiunilor de răspundere penală și contravențională.
🤝 Măsurile Jandarmeriei vin în completarea celor prezentate de colegii de la Poliție. Rămânem parteneri de încredere ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, ai Inspectoratului Școlar și ai autorităților locale într-un efort comun pentru protejarea elevilor.
Un an școlar în siguranță se construiește împreună!