Administrativ, municipiul Aiud este amplasat în Regiunea 7 Centru, judeţul Alba, fiind unul dintre oraşele cele mai importante ale acestei entităţi. Teritorial-administrativ, Aiudul se structurează în următoarele localităţi componente şi aparţinătoare: Aiudul de Sus, Gîmbaş, Măgina, Păgida, Ciumbrud, Sîncrai, Gîrbova de Jos, Ţifra, Gîrbova de Sus, Gîrboviţa. Etimologia denumirii oraşului Aiud este
complexă, purtând amprenta istoriei sale şi a naţionalităţilor care au trecut prin acest loc. Astfel, municipiul Aiud are denumiri latine, greceşti, germane, maghiare sau maghiarizate: Annia sau Ad Anniam, Aegidiopolis, Strassburg am Mieresch, Enild, Enid, Enud, Enugd, Villa Aegydi, Villa de Enudio, Nogenyd, Via Aegidius, Maior Enyed, Gross Enyed, Nagyenyed.
În harta lui Castorius, printre cele 45 de localităţi de pe teritoriul Daciei apare şi BRUCLA, cea mai apropiată localitate de actualul Aiud. O ipoteză este că Aiud ar deriva prin anagramare de la numele lui Iuda Tadeul, în cinstea căruia s-a ridicat biserica „Villa Iudae Thadae” (1839).
În 1839, denumirea oficială a aşezării era Nagyenyed. Denumirea uzuală în limba română a fost Ajudu, în 1850 Ajud, iar numele definitiv Aiud apare ca denumire în limba română în 1854. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 44/2005, denumirea municipiului Aiud se inscripţionează şi în limbile maghiară şi germană, alături de cea oficială în limba română, în următoarea ordine: Aiud, Nagyenyed, Strassbourg am Mieresch. Numeroase vestigii arheologice vorbesc despre existenţa unor aşezări omeneşti în zona Aiudului încă din Comuna primitivă (epocile neolitică, a cuprului, bronzului şi fierului), precum şi din cea romană şi perioada prefeudală. Au fost scoase la iveală urme de aşezări preistorice şi cimitire scitice şi celtice. Existenţa dacilor este confirmată prin obiecte de podoabă şi monede de argint, care au ajuns în diferite muzee din ţară şi străinătate. Epoca romană provincială ne-a oferit şi ea numeroase vestigii la Aiud şi în împrejurimi. Ca aşezare urbană, localitatea a fost edificată de către saşi, probabil colonizaţi în Transilvania în jurul anului 1200, pe locul unui sat (moşie) a Episcopiei romano-catolice din Alba Transilvaniei. Tradiţia locală afirmă că primul edificiu de piatră a fost turnul de pază terminat în anul 1239. A urmat o biserică în stil romanic (azi pe locul ei este biserica evanghelică) zidită în 1333-1334, concomitent cu o primă fortificaţie. Apoi, la sfârşitul secolului al XV-lea, s-a zidit o biserică mare, în stil gotic (actuala biserică reformată calvină) împrejmuită de zidurile şi turnurile unei noi cetăţi, de formă pentagonală. Prima atestare documentară păstrată până azi datează din 7 noiembrie 1293, fiind un privilegiu emis de către regele Ladislau al IV-lea al Ungariei (1272-1290) şi confirmat de Andrei al III-lea. Vreme de aproximativ trei secole, Aiudul a fost proprietate a Capitului episcopal de la Alba Iulia şi a coroanei regale maghiare, constituind adesea (ulterior) un obiect de danii şi tranzacţii între principi şi nobili. De-a lungul timpului, cetatea şi oraşul au fost martore şi participante la multe evenimente istorice, precum:
marea invazie tătară din 1241;
răscoalele iobagilor din 1437;
luptele lui Mihai Viteazul din 1600;
năvălirile turco-tătare din 1658, 1659;
atacurile habsburgilor şi „curuţilor” în 1704 şi 1717;
răscoala creştin-religioasă din 1758-1761;
mişcările ţărăneşti din 1784;
valul revoluţionar de la 1848-1849;
primul război mondial;
Unirea de la 1 Decembrie 1918;
al II-lea război mondial;
evenimentele de după 1944 şi până astăzi. Documentele şi vestigiile expuse în cadrul muzeelor şi depozitate în arhivele din Aiud, Alba Iulia, Deva, Sibiu, Cluj-Napoca, Bucureşti, Budapesta, Viena, Berlin, Goeteborg vorbesc despre toate evenimentele, vestigiile, monumentele şi clădirile aflate în zonă.
