Instituția Prefectului Județul Alba

Instituția Prefectului Județul Alba Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

Verificări în unitățile de învățământ din județul Alba, înaintea începerii noului an școlarÎn ultimele săptămâni, la niv...
04/09/2026

Verificări în unitățile de învățământ din județul Alba, înaintea începerii noului an școlar

În ultimele săptămâni, la nivelul județului Alba au fost desfășurate acțiuni de verificare și îndrumare în unitățile de învățământ preuniversitar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea anului școlar 2026–2027.

La activitățile din teren au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, precum și reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Inspectoratului Școlar Județean Alba, Direcției de Sănătate Publică Alba și primari din localitățile unde au avut loc verificări.

În cadrul verificărilor au fost urmărite starea sălilor de clasă și a spațiilor destinate activităților educaționale, condițiile igienico-sanitare, alimentarea cu apă și funcționarea grupurilor sanitare, asigurarea combustibilului și pregătirea instalațiilor de încălzire, respectarea măsurilor de securitate și de prevenire a incendiilor, precum și stadiul lucrărilor aflate în desfășurare. Totodată, au fost analizate măsurile stabilite pentru asigurarea unui cadru sigur și adecvat desfășurării procesului educațional.

Aceste acțiuni vor continua, astfel încât elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții cât mai bune la revenirea în școli.

Luni, 48.120 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe cursurile noului an școlar.

Le dorim tuturor elevilor, părinților, cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ mult succes în anul școlar 2026–2027!

Astăzi, 3 septembrie 2026, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, i-a convocat la o ședință de lucru pe reprezen...
03/09/2026

Astăzi, 3 septembrie 2026, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, i-a convocat la o ședință de lucru pe reprezentanții DEER Alba și ai Gărzii Forestiere Județene Alba, pentru analizarea stadiului acțiunilor de toaletare a vegetației din apropierea liniilor electrice de medie și joasă tensiune.

În cadrul discuțiilor, prefectul Nicolae Albu a solicitat o implicare mai susținută a tuturor structurilor responsabile, apreciind că ritmul intervențiilor trebuie intensificat, în special în zonele vulnerabile în care vegetația poate afecta rețelele electrice și continuitatea alimentării cu energie.

Acțiunile desfășurate până în prezent, inclusiv intervenția de amploare organizată în luna august, vor continua în perioada următoare printr-o mobilizare mai amplă a echipelor și o colaborare directă între DEER Alba, Garda Forestieră și primăriile din județ.

Prefectul a cerut transmiterea unei adrese către toate primăriile, în vederea actualizării zonelor vulnerabile și a mobilizării, împreună cu DEER Alba, a echipelor necesare în localitățile în care se impun intervenții. Totodată, a solicitat ca lucrările să fie planificate și executate într-un ritm accelerat, astfel încât situațiile identificate să fie soluționate fără întârzieri.

Instituția Prefectului va monitoriza săptămânal desfășurarea lucrărilor, iar până la sfârșitul lunii septembrie va fi întocmită o nouă situație privind intervențiile realizate și zonele în care mai sunt necesare lucrări.

La ședință au participat domnul Alexandru Perju, director în cadrul DEER Alba, domnul Petru Crișan, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, secretarul general al instituției, domnul Nelu Fleșer, și doamna Indira Câmpean, șeful Serviciului monitorizare.

„Intervențiile realizate până acum trebuie continuate într-un ritm mai susținut. Am cerut o implicare mai mare a echipelor în teren și o colaborare directă cu primăriile, pentru ca lucrările necesare în zonele vulnerabile să fie efectuate fără întârzieri. Vom monitoriza săptămânal evoluția acțiunilor, iar la finalul lunii septembrie vom analiza rezultatele concrete obținute la nivelul județului”, a transmis prefectul Nicolae Albu.

Peste 48.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe anul școlar 2026–2027În anul școlar 2026...
02/09/2026

Peste 48.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe anul școlar 2026–2027

În anul școlar 2026–2027, în județul Alba vor începe cursurile 48.120 de elevi, preșcolari și antepreșcolari, în cadrul unei rețele școlare care cuprinde 399 de unități, inclusiv instituții publice, palate ale copiilor, cluburi și școli postliceale sanitare. Alte șase unități de învățământ au fost trecute în conservare.

Pregătirea noului an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost analizate astăzi, 2 septembrie 2026, în cadrul unei videoconferințe conduse de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, cu participarea ministrului Educației și Cercetării, domnul Mihai Dimian.

La sediul Instituției Prefectului – Județul Alba au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, precum și conducătorii instituțiilor cu atribuții în domeniul educației, ordinii publice, sănătății și securității la incendiu.

În perioada premergătoare începerii cursurilor, Comisia constituită prin Ordinul Prefectului nr. 303/2026, formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Direcției de Sănătate Publică Alba și Inspectoratului Școlar Județean Alba, a verificat condițiile igienico-sanitare din unitățile de învățământ.

În urma verificărilor au fost formulate recomandări și dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate. În cazul celor trei unități care nu dețin autorizație sanitară de funcționare au fost începute demersurile necesare pentru conformare. Totodată, este monitorizată calitatea apei potabile, în special în unitățile care dispun de surse proprii de alimentare, internate sau cantine.

În zece unități de învățământ din județ se desfășoară lucrări de reabilitare, renovare, modernizare sau dotare. Investițiile vizează unități școlare din Rimetea, Vadu Moților, Noșlac, Șibot, Câmpeni, Șpring, Cetatea de Baltă, Teiuș și Câlnic.

Lucrările cuprind reabilitări termice și totale, reparații, modernizarea spațiilor și dotarea clădirilor școlare. În localitățile în care intervențiile nu permit desfășurarea cursurilor în clădirile respective, autoritățile locale și conducerile unităților de învățământ au identificat și amenajat spații pentru relocarea temporară a elevilor. Astfel, investițiile pot continua, iar activitatea didactică se va desfășura în condiții de siguranță până la finalizarea lucrărilor.

Un punct important al videoconferinței l-a constituit aplicarea Planului teritorial de combatere a violenței școlare. Măsurile stabilite pentru anul școlar anterior au fost îndeplinite potrivit responsabilităților și termenelor asumate. În județul Alba nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau infracțiuni grave în care să fie implicați elevi și care să afecteze procesul de învățământ ori să pună grav în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

Pe parcursul noului an școlar vor continua proiectele și campaniile pentru prevenirea violenței, a consumului de droguri și a substanțelor interzise, cu implicarea tuturor partenerilor instituționali. De asemenea, unitățile de învățământ vor asigura seifuri sau spații securizate pentru păstrarea temporară a obiectelor interzise identificate asupra elevilor, în condițiile prevăzute de lege.

Din punctul de vedere al asigurării cu pază și al dotării cu sisteme de pază, situația unităților de învățământ preuniversitar din județul Alba se prezintă astfel:

* 361 de unități au efectuat analiza de risc la securitatea fizică, dintre care 133 în mediul urban și 228 în mediul rural;
* 308 unități dispun de sisteme de securitate, dintre care 122 în mediul urban și 186 în mediul rural;
* 258 de unități sunt dotate exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, dintre care 74 în mediul urban și 184 în mediul rural;
* 50 de unități beneficiază concomitent de pază umană și de sisteme de supraveghere video, dintre care 48 în mediul urban și două în mediul rural.

La nivelul județului Alba sunt înregistrate 533 de clădiri școlare. Dintre acestea, 92 sunt autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu, 148 nu sunt autorizate, iar 293 nu fac obiectul autorizării.

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, a solicitat ca unitățile de învățământ să aibă prioritate în procesul de obținere a autorizațiilor de securitate la incendiu. Instituțiilor competente le-a fost cerută urgentarea procedurilor și sprijinirea unităților școlare pentru obținerea documentelor necesare, prin aplicarea riguroasă a reglementărilor și asigurarea unei practici echilibrate și unitare.

Instituția Prefectului – Județul Alba va continua, împreună cu autoritățile locale și instituțiile competente, monitorizarea măsurilor stabilite pentru ca activitatea școlară să se desfășoare în condiții de siguranță.

30/08/2026

🟠COD PORTOCALIU NOWCASTING până la ora 16.30 - vor fi averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 70...90 km/h), grindină de medii dimensiuni (2...4 cm).

Zone vizate: Aiud, Teiuș, Ighiu, Galda de Jos,
Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Cricău, Rădești, Râmeț.

A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.

✅️𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populație

🔴Evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice.

🔴În situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să vă asigure protecţia;

🔴Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.

🔴Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.

🔴În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.

🔴Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.

🔴Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.

🔴Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.

🔴Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.

🔴Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.

Ședința Comisiei județene de fond funciar Alba – 19 cereri analizate și aprobateAstăzi, 28 august 2026, la Instituția Pr...
28/08/2026

Ședința Comisiei județene de fond funciar Alba – 19 cereri analizate și aprobate

Astăzi, 28 august 2026, la Instituția Prefectului – Județul Alba, s-a desfășurat ședința lunară a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, condusă de prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, cu participarea membrilor comisiei.

Pe ordinea de zi au fost înscrise 27 de puncte.

În prima parte a ședinței a fost prezentată situația litigiilor din 8 dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor are calitatea de parte.

Totodată, membrii comisiei au analizat și au aprobat 19 cereri transmise de comisiile locale de fond funciar din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Teiuș, Zlatna, Albac, Ceru Băcăinți, Pianu, Șugag, Noșlac, Ighiu, Galda de Jos și alte unități administrativ-teritoriale din județ.

Activitatea Comisiei județene de fond funciar continuă prin analizarea documentațiilor transmise de comisiile locale, în vederea soluționării acestora cu respectarea prevederilor legale și a documentelor existente la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.

❗️Astăzi, 27 august 2026, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural al Județului Alba, prezidată de prefectul...
27/08/2026

❗️Astăzi, 27 august 2026, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural al Județului Alba, prezidată de prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, cu participarea subprefectului județului Alba, domnul Andrei Vincze, a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate și a reprezentanților instituțiilor publice din județ.

Ședința a avut ca principal obiectiv analiza activității desfășurate de instituțiile publice, a rezultatelor obținute în primul semestru al anului și a principalelor lucrări, investiții și măsuri aflate în derulare la nivelul județului Alba.

Ordinea de zi a cuprins prezentarea rapoartelor de activitate ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba și Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba, precum și o informare privind activitatea Biroului Vamal de Interior Alba. În cadrul punctului „Diverse” au fost analizate, împreună cu reprezentanții instituțiilor, mai multe aspecte de interes privind infrastructura rutieră, pregătirea unităților de învățământ pentru noul an școlar, prevenirea incendiilor, siguranța alimentară și măsurile de sprijin destinate fermierilor.

Lucrări pe cursurile de apă și investiții pentru reducerea riscului de inundații

Domnul Valentin Dican, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, a prezentat activitatea desfășurată în primul semestru al anului 2026, atât în ceea ce privește exploatarea și întreținerea infrastructurii hidrotehnice, cât și lucrările realizate pe cursurile de apă.

Valoarea financiară a executării Programului de Gospodărire a Apelor a fost de 11,089 milioane de lei, fără TVA. În această perioadă au fost realizate lucrări de întreținere și reparații curente, au fost cosite digurile pe o suprafață de 98 de hectare și au continuat intervențiile pentru decolmatarea și reprofilarea albiilor.

Au fost curățați și reprofilați peste 26 de kilometri de albie, de unde au fost îndepărtați aproximativ 66.000 de metri cubi de material aluvionar, volumul fiind cu aproximativ 47% mai mare față de perioada precedentă.

Pe componenta de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență au fost avizate toate cele 127 de planuri locale de apărare împotriva inundațiilor, fiind aprobat și Planul județean Alba pentru perioada 2026–2029. Barajele aflate în administrare au funcționat în parametri normali, iar pentru acumularea Mihoești au fost propuse lucrări de punere în siguranță ca urmare a degradărilor constatate la unele componente ale amenajării.

Activitatea de monitorizare a calității apelor a continuat prin Laboratorul Calitatea Apelor, fiind prelevate și analizate 565 de probe chimice și 96 de probe biologice și efectuate peste 6.000 de determinări ale indicatorilor fizico-chimici.

La nivelul județului Alba sunt promovate zece obiective importante de investiții pentru amenajarea cursurilor de apă și apărarea împotriva inundațiilor.

Lucrările de pe Valea Bucerdea beneficiază în anul 2026 de un program financiar de peste 3,66 milioane de lei, recepția și punerea în funcțiune fiind estimate pentru luna noiembrie. Totodată, continuă proiectul de regularizare a râului Aiudel, pentru care sunt prevăzute în acest an peste 3,04 milioane de lei.

Alte obiective vizează reabilitarea digului de la Cistei, apărarea localităților Ighiu și Șard, lucrări pe râul Arieș în zonele Câmpeni, Baia de Arieș și Lunca Arieșului, precum și intervenții sau proiecte pentru cursurile de apă Pianu, Cioara, Galda, Abrud și Pârâul Răchita.

În primul semestru, Inspecția Apelor a efectuat 131 de controale, iar SGA Alba a continuat și activitatea de cadastru și intabulare a terenurilor aferente cursurilor de apă și lucrărilor hidrotehnice.

Peste 2 miliarde de lei colectați la bugetul general consolidat

Domnul Tito Fiț, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba, a prezentat activitatea instituției în primul semestru al anului 2026.

AJFP Alba administrează în prezent 123.699 de contribuabili, dintre care 96.488 de persoane fizice, 26.688 de persoane juridice și 523 de instituții publice.

În primele șase luni ale anului, la bugetul general consolidat au fost colectate 2.069.253.865 de lei, cu 159,73 milioane de lei mai mult decât în perioada similară a anului 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 8,36%.

În paralel cu activitatea de colectare, instituția a gestionat facilitățile fiscale acordate contribuabililor. La sfârșitul lunii iunie, 1.117 contribuabili aveau eșalonări la plată în derulare.

În domeniul recuperării creanțelor au fost aplicate peste 45.000 de măsuri de executare silită pentru creanțe în valoare de 498,2 milioane de lei, fiind recuperate efectiv aproximativ 147,87 milioane de lei.

Activitatea de inspecție și control fiscal a cuprins 414 acțiuni, desfășurate la 311 persoane juridice și 103 persoane fizice. În urma verificărilor au fost stabilite diferențe de obligații fiscale în valoare de 11,45 milioane de lei și au fost diminuate pierderile fiscale declarate cu 2,14 milioane de lei. Totodată, au fost transmise trei sesizări penale pentru suspiciuni privind fapte de evaziune fiscală.

Digitalizarea relației cu contribuabilii reprezintă o componentă importantă a activității AJFP Alba. În primul semestru, 61.672 de contribuabili au beneficiat de asistență prin intermediul ghișeului unic, iar la data de 30 iunie erau înregistrați 66.522 de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual.

În ceea ce privește execuția bugetară a unităților administrativ-teritoriale din județ, primul semestru al anului s-a încheiat cu un excedent bugetar de aproximativ 257,52 milioane de lei.

Activitatea vamală: încasări în creștere cu aproape 39%

Doamna Denisa Tulhină, șeful Biroului Vamal de Interior Alba, a prezentat rezultatele activității din primul semestru al anului 2026.

În această perioadă au fost realizate încasări totale de 72.085.026 de lei, reprezentând un grad de realizare a planului de 109,79% și o creștere de 38,85% comparativ cu primul semestru al anului 2025.

Valoarea mărfurilor importate și puse în liberă circulație a ajuns la peste 436 de milioane de lei, în creștere cu 22,77%. Principalii parteneri comerciali pentru import au fost Taiwan, China, Turcia și Ucraina, fiind importate în principal componente auto, articole sanitare și materii prime pentru industria alimentară.

În același timp, au fost înregistrate 6.020 de declarații vamale de export, cu o valoare totală de peste 649 de milioane de lei, în creștere cu 7,15%. Principalele destinații ale produselor exportate au fost Serbia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Japonia.

Acțiunile de control și reverificare au condus la stabilirea unor sume suplimentare de peste 1 milion de lei, din care cea mai mare parte a fost deja încasată.

În domeniul produselor accizabile, Biroul Vamal de Interior Alba monitorizează inclusiv 170 de gospodării individuale producătoare de țuică și rachiuri și 21 de mici producători de vinuri. În primul semestru au fost realizate și 400 de controale fizice și documentare privind mișcarea mărfurilor accizabile în regim suspensiv.

Lucrări pe drumurile naționale și verificări în unitățile de învățământ

În cadrul punctului „Diverse”, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a purtat o discuție cu reprezentanții instituțiilor privind activitățile aflate în desfășurare și problemele care necesită o intervenție coordonată.

Reprezentantul Secției de Drumuri Naționale Alba a informat că, în cursul zilei de astăzi, a fost finalizată turnarea mixturii asfaltice la podul de la Cărpiniș, pe DN 74A. Lucrările se desfășoară conform graficului, iar termenul pentru finalizarea obiectivului este 15 octombrie 2026.

De asemenea, au fost finalizate lucrările de reparații la podurile de la Abrud și Șard, pe DN 74.

În perspectiva începerii noului an școlar, prin ordin al prefectului județului Alba a fost constituită o comisie pentru verificarea unităților de învățământ din județ, formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Inspectoratului Școlar Județean Alba și Direcției de Sănătate Publică Alba.

Echipele se află deja pe teren, verificările având ca obiectiv identificarea din timp a eventualelor probleme și pregătirea corespunzătoare a unităților de învățământ pentru începerea anului școlar.

Prevenirea incendiilor și siguranța alimentară

În contextul riscului de producere a incendiilor, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a solicitat instituțiilor cu atribuții în domeniu – Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Garda Forestieră, Garda Națională de Mediu și autoritățile administrației publice locale – o atenție sporită pentru prevenirea incendiilor de vegetație și de fond forestier, în special în zonele cu risc.

Domnul Vasile Spînu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, a informat că în această perioadă nu au fost înregistrate cazuri de toxiinfecție alimentară la nivelul județului Alba.

Sprijin pentru crescătorii de suine, bovine și bubaline

Directorul adjunct al APIA Alba a informat că, începând cu data de 1 septembrie 2026, fermierii vor putea depune cererile pentru ajutorul de stat destinat crescătorilor de suine, bovine și bubaline. Ghidul solicitantului, care va cuprinde informațiile necesare pentru accesarea sprijinului, urmează să fie pus la dispoziția fermierilor, iar termenul pentru depunerea cererilor este de 10 zile. Plata ajutorului de stat se va efectua până la data de 31 decembrie 2026.

Pentru crescătorii din sectorul suin, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 11.540.120 de euro. Cuantumul sprijinului este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porcul gras și de 13,7 euro/loc de cazare pentru animalele de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe.

Pentru crescătorii de bovine și bubaline, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 54,4 milioane de euro, iar cuantumul sprijinului este de 68 de euro/cap de bovină sau bubalină, cu vârsta de minimum 22 de luni la data de 28 februarie 2026.

În încheierea ședinței, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a solicitat conducerilor serviciilor publice deconcentrate o abordare proactivă a problemelor curente, o gestionare eficientă a resurselor și o bună colaborare între instituții atunci când situațiile din teren necesită intervenții comune.

O atenție deosebită a fost acordată și relației instituțiilor cu cetățenii. Prefectul județului Alba a solicitat ca programele de audiențe și activitatea cu publicul să fie tratate cu responsabilitate, iar solicitările cetățenilor să fie analizate și soluționate cu operativitate, în limitele competențelor legale.

Monitorizarea proiectelor PNRR pentru finalizarea acestora până la 30, respectiv 31 augustInstituția Prefectului – Județ...
27/08/2026

Monitorizarea proiectelor PNRR pentru finalizarea acestora până la 30, respectiv 31 august

Instituția Prefectului – Județul Alba monitorizează, în această perioadă, stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și calendarul recepțiilor, având în vedere timpul scurt rămas până la finalizarea acestora.

Până la 30, respectiv 31 august a.c., trebuie parcurse ultimele etape necesare pentru încheierea proiectelor, cu accent pe efectuarea recepțiilor și încărcarea documentelor aferente în platforma PNRR.

În acest context, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a participat astăzi la videoconferința organizată la nivel național și condusă de prim-ministrul României, domnul Ilie Bolojan. La videoconferință au participat, de asemenea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul Raed Arafat.

În cadrul întâlnirii a fost analizat stadiul implementării proiectelor finanțate prin PNRR, cu accent pe proiectele aflate în etapa finală, efectuarea recepțiilor și respectarea termenelor stabilite. În aceste ultime zile, autoritățile și instituțiile implicate își intensifică eforturile pentru ca proiectele aflate aproape de finalizare să poată parcurge toate procedurile necesare în termen.

Conform situației transmise de Inspectoratul Județean în Construcții Alba, la nivelul județului sunt 266 de proiecte finanțate prin PNRR. Dintre acestea, 203 sunt finalizate, pentru 15 urmează efectuarea recepției, 5 nu se încadrează în termenul stabilit, iar 40 sunt reziliate sau suspendate. De asemenea, 3 proiecte derulate în baza Legii nr. 141/2025 au un stadiu fizic de peste 95%.

În această perioadă, atenția este îndreptată în special către proiectele ale căror lucrări sunt finalizate sau se află într-un stadiu avansat și pentru care mai trebuie încheiate recepțiile și îndeplinite formalitățile administrative aferente.

Primarilor din județul Alba li s-a solicitat să întreprindă toate demersurile necesare pentru organizarea și finalizarea recepțiilor până la 30, respectiv 31 august a.c., precum și pentru încărcarea documentelor necesare în platforma PNRR.

Având în vedere timpul scurt rămas, Instituția Prefectului – Județul Alba va continua să monitorizeze stadiul proiectelor și să mențină legătura cu autoritățile locale și cu instituțiile cu atribuții în domeniu, astfel încât proiectele care pot fi finalizate să parcurgă toate procedurile necesare până la termenele stabilite.

❗️Ședința Comisiei de Dialog Social a Județului AlbaPrefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a prezidat astăzi șed...
26/08/2026

❗️Ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Alba

Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Alba, desfășurată la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba. La ședință a participat și subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, alături de reprezentanții instituțiilor publice, ai organizațiilor sindicale și patronale.

Ordinea de zi a cuprins două teme principale: respectarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate persoanelor vârstnice și activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba în primele 7 luni ale anului 2026.

Primul punct a fost prezentat de domnul Flaviu Cozuc, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba.

La nivelul județului Alba, serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice sunt furnizate atât de autorități ale administrației publice locale, cât și de furnizori privați. Potrivit datelor prezentate, sunt administrate 20 de servicii sociale rezidențiale și locuințe protejate, localizate în Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Vințu de Jos, Unirea, Sântimbru, Teiuș, Cenade și Ciugud.

În cadrul activităților de control sunt urmărite, între altele, condițiile de cazare și igienă, siguranța beneficiarilor, alimentația, asistența medicală, existența și actualizarea planurilor de îngrijire, asigurarea personalului calificat, precum și respectarea drepturilor persoanelor vârstnice și prevenirea situațiilor de abuz, neglijare sau discriminare.

Cel de-al doilea punct al ordinii de zi a fost prezentat de doamna Elena Cioroga, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, și a vizat activitatea instituției în primele 7 luni ale anului 2026.

În domeniul relațiilor de muncă, activitatea este desfășurată de 13 inspectori de muncă, controalele fiind orientate cu prioritate spre combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate. În perioada analizată au fost înregistrate și soluționate 320 de sesizări și reclamații, precum și 7 notificări de concediere colectivă, care au afectat 384 de salariați.

În domeniul securității și sănătății în muncă, cei 8 inspectori au efectuat 540 de controale, fiind identificate 865 de neconformități și dispuse tot atâtea măsuri de remediere.

În total, au fost sancționați 516 angajatori, fiind aplicate 865 de sancțiuni contravenționale – 829 de avertismente și 36 de amenzi, în valoare totală de 169.500 de lei.

În primele 7 luni ale anului au fost comunicate 121 de evenimente/accidente de muncă: 115 accidente cu incapacitate temporară de muncă, 5 accidente mortale și un accident cu invaliditate. Un număr de 94 de dosare au fost cercetate și avizate de ITM Alba, celelalte aflându-se în curs de soluționare.

La punctul „Diverse” au avut loc discuții pe marginea temelor prezentate, reprezentanții instituțiilor răspunzând întrebărilor adresate de membrii Comisiei.

La final, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a îndemnat instituțiile publice să își mediatizeze activitatea desfășurată, astfel încât informațiile de interes public să fie cunoscute de un număr cât mai mare de cetățeni.

Monitorizarea proiectelor PNRR pentru finalizarea acestora până la 31 augustInstituția Prefectului – Județul Alba monito...
20/08/2026

Monitorizarea proiectelor PNRR pentru finalizarea acestora până la 31 august

Instituția Prefectului – Județul Alba monitorizează stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și calendarul recepțiilor, în vederea finalizării acestora până la data de 31 august a.c.

În acest sens, primarilor din județul Alba le-a fost solicitat să întreprindă toate demersurile necesare pentru organizarea și finalizarea recepțiilor, precum și pentru încărcarea documentelor aferente în platforma PNRR, până la termenul stabilit.

Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a participat astăzi la videoconferința organizată la nivel național, sub conducerea ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila, cu participarea ministrului Educației, domnul Mihai Dimian, și a secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul Raed Arafat. Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru implementarea și finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR.

Instituția Prefectului – Județul Alba va continua monitorizarea proiectelor și va sprijini, alături de instituțiile cu atribuții în domeniu, autoritățile locale în derularea procedurilor necesare finalizării acestora.

20/08/2026

🟠 Prelungire COD PORTOCALIU de caniculă 🌞🌡️

Cod Portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat, noapte tropicală valabil din 21 august, ora 10.00, pana în 22 august, ora 10.00.
Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime între 35 și 40 de grade.

❗️Vă rugăm să fiți precauți și să luați măsuri pentru a vă proteja sănătatea.

ℹ️Pentru siguranța dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "UNIREA”" al județului Alba recomandă respectarea următoarelor măsuri:

👥️ Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!
⛱ Evitați expunerea prelungită la soare!
👒 Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!
💧 Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!
🍏 Consumați fructe și legume proaspete!
☀️ Evitați deplasările la orele de vârf; dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

De asemenea, pe cât posibil, păstrați legătura cu persoanele în vârstă, rudele, vecinii sau bolnavii cronici.
La cel mai mic semn privind înrăutățirea stării de sănătate, contactați medicul de familie.
1️⃣1️⃣2️⃣ În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

👉🏻 Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre codurile emise https://www.meteoromania.ro/avertizari/

👉🏻 Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cm să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Address

Piata. I. I. C. Brătianu Nr. 1, Palatul Administrativ, Cod Postal
Alba Iulia
510118

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Instituția Prefectului Județul Alba posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share