06/09/2026
Începem un nou an școlar cu încredere, dar și cu responsabilitatea pe care o presupune educația fiecărui copil. Dincolo de calendare, programe și rezultate, școala rămâne o comunitate, iar calitatea ei se vede în felul în care învățăm, colaborăm, comunicăm și ne respectăm unii pe ceilalți.
Dragi elevi,
Vă doresc să veniți la școală cu dorința de a cunoaște și cu încrederea că fiecare zi poate să vă ofere experiențe frumoase. Puneți întrebări, căutați răspunsuri, exprimați-vă ideile și nu vă temeți de efort. Școala trebuie să vă ofere cunoștințe, dar și puterea de a gândi singuri, de a face alegeri responsabile și de a vă construi propriul drum. Reușita nu se măsoară numai prin note, ci și prin ceea ce deveniți ca oameni.
Dragi colegi,
Vreau să îmi exprim aprecierea față de munca, răbdarea și profesionalismul cu care vă asumați responsabilitatea de a educa. Profesorul rămâne un reper pentru elev, nu numai prin ceea ce predă, ci prin echilibru, competență, corectitudine și respect. Avem datoria de a crea în fiecare școală un spațiu educațional în care elevii să se simtă în siguranță, să fie ascultați și să aibă șansa reală de a progresa.
Stimați părinți,
Școala și familia nu pot lucra separat atunci când miza este dezvoltarea copilului. Avem nevoie de dialog, încredere și responsabilitate de ambele părți. Vă invit să rămâneți aproape de școală, să comunicați cu profesorii și să le transmiteți copiilor încredere în educație, în muncă și în ei înșiși.
Stimați parteneri ai educației,
Învățământul din județul Alba are nevoie de o comunitate care îl susține. Identitatea, istoria și cultura acestor locuri ne oferă repere importante, iar deschiderea către cunoaștere, cooperare și valorile europene ne ajută să pregătim tinerii pentru lumea în care vor trăi. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat școlilor și pentru implicarea în proiectele care creează oportunități pentru elevii noștri.
Pentru noi, la Inspectoratul Școlar Județean Alba, integritatea, competența, responsabilitatea, comunicarea și colaborarea trebuie să se vadă în activitatea de fiecare zi. Valorile unei instituții au sens numai atunci când se regăsesc în deciziile și în comportamentul celor care o reprezintă. Echipa noastră va fi alături de dumneavoastră, ca în fiecare an școlar, pentru a găsi împreună soluțiile optime.
Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă, încredere și un an școlar cu rezultate care să ne bucure și să confirme valoarea educației din județul Alba.
Inspector Școlar General
prof. Cornel Stelian SANDU