21/08/2026
🌱 Monitorizare în teren pentru protejarea biodiversității din Coridorul Jiului
Astăzi, au fost monitorizate habitatele prioritare, acele tipuri de habitate naturale de interes comunitar care sunt considerate deosebit de valoroase și vulnerabile la nivel european. Acestea sunt ecosisteme fragile, în care schimbările climatice, seceta, modificarea regimului hidrologic sau presiunea antropică pot avea efecte importante.
📍 În zona Ostroveni, a fost monitorizat habitatul protejat prioritar 6260 – Stepe panonice pe nisipuri*. Acesta habitat este compus din vegetație adaptată unor condiții dificile de mediu.
📍 În zona Sadova, temperaturile extreme și ariditatea excesivă reprezintă factori de presiune pentru ecosistem, modificând disponibilitatea apei și condițiile necesare dezvoltării vegetației specifice pentru habitatului protejat prioritar 1530 – Mlaștini și stepe sărăturate panonice*. Acest tip de habitat este asociat zonelor de stepă, lacurilor superficiale și mlaștinilor influențate de caracteristicile solurilor sărăturate și de regimul hidrologic.
Prin prezența rangerilor în teren, observarea periodică a habitatelor și urmărirea factorilor care le pot afecta, putem înțelege mai bine schimbările care au loc și putem contribui la aplicarea celor mai potrivite măsuri de conservare.